Cadavrul unei femei a fost găsit pe un câmp din Slănic Prahova

Fotografie creată de Faruk Tokluoğlu, de la Pexels
Fotografie creată de Faruk Tokluoğlu, de la Pexels

Descoperire macabră pe un câmp din orașul prahovean Slănic. A fost găsit cadavrul unei femei, plin de lovituri.

Publicitate

Miercuri, 2 februarie, la ora 8 dimineața, a fost descoperit cadavrul unei femei, pe un câmp din Slănic Prahova. Legiștii au constatat că pe trupul femeii există multiple răni, dar momentan nu au putut spune cu exactitate dacă femeia a decedat în urma acestora sau din cauze naturale. 

Femeia, în vârstă de 46 de ani, s-ar fi certat cu partenerul ei în cursul nopții trecute. Ambii sunt cunoscuți drept consumatori de alcool. Conflictul s-ar fi încheiat cu o bătaie, femeia fiind lovită de către partener cu o scândură. Totuși, rănile nu par atât de grave încât să-i fi provocat decesul, notează Adevărul, citând surse judiciare. 

După acest episod, femeia ar fi anunțat că pleacă la familia ei, acasă, iar bărbatul ar fi însoțit-o, ajutând-o să care bagajele. La un moment dat însă, acesteia i s-ar fi făcut rău și s-ar fi prăbușit la pământ. 

Bărbatul a mers la casa mamei femeii, i-ar fi spus cele întâmplate, adăugând că merge să se sinucidă pentru că nu poate trăi singur. 

Poliția a fost anunțată de mama femeii. Oamenii legii l-au găsit pe bărbat după câteva ore, în satul Schiuleşti din comuna Izvoarele.

Pentru moment, anchetatorii au încadrat fapta la violenţă în familie, individul urmând să fie reținut. Se așteaptă verdictul medicului legist, astfel putând a se stabili dacă este vorba sau nu despre un omor. 

CITEȘTE ȘI: Cadavrul unui bărbat, găsit pe șosea, lângă Cernica. Victima era dezbrăcată parțial. Detalii șocante

VEZI ȘI: Un manechin îmbrăcat ca Făt Frumos a fost confundat cu un cadavru, în Marea Britanie

Poliţiştii britanici, contactaţi din cauza unei perechi de picioare ce ieşeau dintr-un covor rulat într-un automobil care circula pe o autostradă, au fost uşuraţi să constate că ele aparţineau unui manechin din plastic îmbrăcat ca personajul de basme Făt Frumos, informează DPA, conform Agerpres.

Şoferul acelui vehicul, care ducea manechinul la o petrecere aniversară tematică, a primit recomandarea "să evite pe viitor ca astfel de circumstanţe să se producă din nou", au precizat reprezentanţii Poliţiei din comitatul Cambridgeshire.

Citește continuarea articolului AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel