Căderile de zăpadă din Germania au anulat meciurile de fotbal din această seară

Sursa foto: Twitter
Sursa foto: Twitter

Meciul Arminia Bielefeld - Werder Bremen, programat duminică în prima divizie a campionatului de fotbal al Germaniei, a fost amânat din cauza căderilor masive de zăpadă şi a temperaturilor care coboară până la minus 6 grade Celsius în regiune, transmite DPA.

Liga germană de fotbal (DFL) a indicat într-un comunicat că partida nu poate avea loc în asemenea condiţii. "O nouă dată pentru acest meci va fi anunţată în curând", a adăugat DFL, transmite Agerpres.

În clasament, Bielefeld este pe poziţia a 16-a, la 4 puncte de locurile direct retrogradabile, în timp ce Bremen este pe 11. Meciul de divizia a doua dintre echipele Paderborn şi Heidenheim a fost şi el amânat din cauza căderilor de zăpadă.

Amânarea unor partide din primele două divizii ale campionatului Germaniei din pricina condiţiilor meteo este destul de rară. În urmă cu circa un an, întâlnirea din prima divizie dintre Borussia Moenchengladbach şi FC Koln a fost amânată din cauza furtunii Sabine.

Potrivit DFL, ultima amânată provocată de căderile de zăpadă a fost cea a întâlnirii din eşalonul secund dintre Erzgebirge Aue şi FC Koln din urmă cu aproximativ doi ani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel