Liderii celor 27 state participante la Summitul Uniunii Europene din Granada au primit în dar ceva cu totul special.
Guvernul spaniol a oferit liderilor celor 27 de state membre ale Uniunii Europene, reuniți vineri în orașul Granada pentru summitul european, un cadou personalizat constând într-o sticlă de vin de Jerez din anul nașterii fiecărui lider, informează Agerpres.
Pe lângă sticla de vin, fiecare șef de stat și de guvern a primit, de asemenea, o ediție specială a unei poezii scrise de poetul spaniol Federico García Lorca, originar din provincia Granada, tradusă în fiecare din limbile oficiale ale Uniunii Europene.
Liderii celor 27 de state membre ale UE, alături de cei ai statelor care, împreună cu UE, formează "Comunitatea Politică Europeană", au primit în dar din partea gazdelor spaniole, în cadrul reuniunii de joi a acestui forum de dialog, o sticlă de ulei de măsline, ambalată sub forma unui arbore de măslin.
Șefii de stat și de guvern europeni s-au întrunit la Granada pentru summitul organizat sub egida președinției spaniole a Consiliului Uniunii Europene, discutând teme precum extinderea UE, migrația și autonomia strategică.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu