Plămânii montați de reprezentanții Comunității Declic și încărcați de poluarea din București au fost trimiși prin poștă, la Guvern.
Reprezentanții asociației au anunțat că plămânii montați în fața Guvernului s-au încărcat de particule toxice, în mai puțin de o lună de la instalarea lor. Membrii Declic au tăiat bucăți din plămânii plini de microparticule poluante, le-au pus în plic și le-au trimis prin poștă premierului, ministrului Mediului și ministrului Sănătății.
„Din păcate, experimentul nostru a funcționat: plămânii cu filtre HEPA s-au înnegrit, așa cum se întâmplă și cu plămânii noștri. Într-o perioadă în care autoritățile de mediu s-au lăudat că aerul nu este poluat în Capitală, plămânii instalați de noi în Piața Victoriei s-au umplut de particule toxice. Așa arată și plămânii locuitorilor din marile orașe, care inhalează zilnic aer nociv, care îi poate ucide”, a declarat Cătălina Hopârteanu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News