Caii „liberi” de la Letea, îngrădiți cu două rânduri de gard, condamnați la moarte prin însetare
Caii „liberi” de la Letea, o emblemă a Deltei Dunării și a României, sunt puși în pericol potrivit unor informații prezentate de Radio Europa Liberă.
Pădurea Letea a fost împrejmuită acum câțiva ani cu două rânduri de gard, într-o afacere controversată. Un rând este făcut cu stâlpi de beton, material de construcție interzis într-o rezervație naturală. Al doilea rând de gard este din sârmă ghimpată.
„În loc să fie împrejmuită însăși plantația ce se dorea a fi protejată de sălbăticiuni, au fost luați captivi caii și celelalte vietăți din pădure, supuse acum însetării”, a declarat, vineri, 12 august, pentru Europa Liberă, un localnic.
Gardul de sârmă ghimpată a provocat răni unui mânz, abia fătat, evadat alături de familia sa de cinci cai în căutare de apă și care așteaptă intervenția salvatoare a unui veterinar de la Vier Pfoten, plecat din țară, ne povestește localnicul.
Localnicii și turiștii spun că împrejmuirea pădurii este lipsită de sens pe partea ei de vest, unde duce la lacul Merhei de unde sălbăticiunile s-ar mai putea adăpa, notează sursa citată.
De circa o lună, caii de la Letea, dar și celelalte sălbăticiuni din pădure sunt supuse exterminării prin însetare, după ce cele două adăpători, doar două pentru o pădure pe 5.300 de hectare, au secat.
Directoarea rezervației, Viorica-Fănica Bîscă, susține că ar fi intervenit: „A fost nevoie de o intervenţie, aşa încât pânza freatică să fie adusă la suprafaţă, iar caii să se poată adăpa”, declarat în urmă cu trei zile, pentru Agerpres, directoarea executivă a ARBDD, Viorica Fănica Bîscă.
Legendele Deltei Dunării. Sacrificiul care a generat creșterea stejarului îngenuncheat de la Caraorman / galerie
Ai putea spune că dacă mergi în Delta Dunării o faci pentru senzațiile tari pe care ți le oferă mediul înconjurător, pentru liniștea pleiadei de lacuri dintre principalele canale dunărene ori pentru a imortaliza specii de păsări pe care nu ai ocazia să le vezi în alte locuri. Ei bine, nu este doar atât, deoarece Delta vine și cu un bonus atunci când începi să o descoperi îndeaproape.
Cred că nu este om în România care să nu fi auzit de grindurile din Delta Dunării, mai ales de cele mai mari dintre acestea, Letea și Caraorman, primul fiind chiar promovat în ultimii ani ca urmare a faptului că acolo există herghelii de cai care s-au sălbăticit și în prezent umblă nestingheriții prin codrii comunei C.A. Rosetti.
Pe cele două grinduri, cel mai mare depozit de nisip din Europa, după spusele ghidului local din Caraorman, s-au dezvoltat în ultimele secole, în lungul dunelor de nisip, păduri de stejar care rup, într-un mod destoinic aș putea spune, peisajul tipic deltaic al regiunii. Numele Caraorman provine din limba turcă și înseamnă pădure întunecată/neagră.
Între fâșiile forestiere, numite hasmace de către localnici, se ridică, după cum spuneam, dune de nisip de dimensiuni considerabile, iar o călătorie printre acestea parcă te fixează undeva în Sahel, la limita dintre Deșertul Sahara și pădurea subtropicală. Totuși, fiind într-o zonă temperată, codrii care s-au dezvoltat aici sunt reprezentanți de stejar.
Prima oprire a turului în pădurea Caraorman se face la cei mai bătrâni stejari, trei exemplare care au vârste de 600-700 de ani. Deși se spune că stejarul își întinde rădăcinile pe o adâncime similară înălțimii, nu este cazul și a celor din Pădurea Caraorman. Rădăcinile acestora ajung până la 8-10 metri, după care dau de un strat de nisip extrem de sărat și încep să se ramifice pe orizontală.
Cel mai spectaculos arbore din Pădurea Caraorman este stejarul îngenuncheat. Acesta reprezintă un caz atipic de stejar, deoarece ramurile sale cele mai viguroase, după cum îi spune și numele, s-au aplecat la pământ și, conform celor spuse de ghidul local, au prins rădăcini. Nu se știe, însă, cât de argumentată științific este această afirmație. Spre deosebire de primii trei, acest stejar are o vârstă de 400-500 de ani. În fața sa au fost construite o fântână și o masă rotundă, copie după celebra Masă a Tăcerii a lui Constantin Brâncuși, de către paznicul de vânătoare și trei vânători originari din zona Târgu Jiu, secolul trecut.
În partea opusă ramurilor aplecate la pământ, stejarul are o scorbură, iar legenda spune că, în urmă cu aproximativ 200 de ani, lângă stejar exista o stână și copiii celor de la stână, jucându-se în copac, au rupt una dintre crengile acestuia, după care el și-a pierdut echilibrul și a căzut. Șansa stejarului, conform legendei locale, a fost reprezentată de ramurile rămase în partea opusă, care au fost culcate la sol sprijinind trunchiul acestuia, iar copacul și-a păstrat robustețea și a continuat să crească.
O altă legendă spune că în satele din împrejurime, pe vremuri, pe lângă ruși și ucraineni locuiau și turci, iar un cuplu de cazaci urma să facă o nuntă. Un turc foarte îndrăgostit de mireasă a răpit-o pe aceasta în seara nunții, au fugit spre pădure cu gândul să ajungă la mare, dar cazacii i-au ajuns din urmă și s-a dat o bătălie în urma căreia turcii au fost înfrânți și decapitați. Se spune că acolo unde a curs sângele turcilor a crescut stejarul îngenuncheat. Partea umoristică a acestei legende e că dacă e povestită de un turc, băiatul cazac ar fi fost ucis, fata a căzut în genunchi, a plâns, iar în locul unde i-au căzut lacrimile a crescut stejarul îngenuncheat.
Atunci când te gândești să mergi în Deltă, ia în considerare să faci și un tur forestier în Caraorman sau Letea, locuri în care poți fi transpus într-un univers de poveste unde legendele par că prind viață, mai ales atunci când sunt povestite de către localnici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
