Un nou caz de o cruzime ieșită din comun împotriva animalelor șochează România.
Totul s-a petrecut în județul Maramureș, la cinci kilometri de Borșa, când un bărbat a împușcat mortal un câine dintr-o mașină. O familie împreună cu un copil de șase ani a asistat la incident. Copilul a intrat în stare de șoc iar Poliția a fost sesizată imediat.
Cel care a împușcat câinele a fost identificat. E vorba de un bărbat de 69 de ani care este paznic autorizat de vânătoare. Dacă inițial Poliția a anunțat că bărbatul avea dreptul să împuște câinii fără stăpân deoarece se afla pe raza fondului de vânătoare, autoritățile au anunțat acum că s-a deschis un dosar penal pe numele acestuia.
Florina Mateș, purtător de cuvânt IPJ Maramureș, a precizat la Antena 3:
„La momentul respectiv polițiștii au constatat că bărbatul este paznic de vânătoare autorizat. Ulterior, cetățenii au oferit informații relevante care să ducă la conturarea suspiciunii comiterii unor fapte penale. (...) Aseară a fost întocmit un dosar penal. (...) Se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de uz de armă letală sau interzisă fără drept, faptă prevăzută de Codul Penal și uciderii animalelor fără drept”.
Tot în cadrul uneni intervenții telefonice, Marius Marinescu (președintele Federației pentru Protecția Animalelor și Mediului) a amintit că există o lege în vigoare care pedepsește cu închisoarea asemenea fapte și a cerut arestarea bărbatului care a împușcat mortal câinele.
„Vorbim de ucidere cu intenție pedepsită de legea specială, Ordonanța 155/2001 art. 14, aliniatul 2, litera A, cu închisoare de până la trei ani. (...) Trebuie imediat cercetat în stare de arest. Vorbim de un psihopat deținător de armă care se oprește pe un drum public și împușcă un animal cu intenție. Vorbim de ucidere cu intenție sancționată de legea de protecție a animalelor cu închisoare de până la trei ani. (...) Acest individ trebuie arestat și judecat. A încercat să își șteargă și urmele. Mă întreb ce se întâmpla dacă îl deranja un om pe domeniul public. Ar fi procedat la fel? Cred că acest individ nu este la prima abatere”, a precizat Marius Marinescu, care a solicitat din nou Guvernului înființarea poliției animalelor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu