Odin, câinele care a jucat rolul lupului lui Bran în episodul-pilot al serialului „Game of Thrones", a murit.
Animalul a murit la vârsta de 10 ani, în somn, din cauza unui cancer mandibular, cu care a fost diagnosticat în noiembrie 2019. Odin, câinele care a jucat rolul lupului lui Bran în episodul pilot al serialului „Urzeala Tronurilor/ Game of Thrones" , a murit, a anunţat stăpânul acestuia pe reţelele de social media. Odin a apărut în episodul pilot al producţiei HBO, difuzat în 2011, ca pui, fiind unul dintre cei şase lupi aduşi în familia Stark.
Un exemplar din rasa inuit de nord (rezultată din combinaţia genetică între husky şi ciobănesc german), Odin a jucat versiunea mai tânără a lui Summer, lupul lui Bran Stark.
„Game of Thrones" s-a încheiat în mai 2019, iar, încă de la lansare, în 2011, a devenit un fenomen global şi cel mai iubit serial din istoria HBO. Inspirat din seria de romane „A Song of Ice and Fire/Cântec de gheaţă şi foc", de George R.R. Martin, serialul „Urzeala tronurilor" are o acţiune amplasată într-un ţinut fictiv, numit Westeros. Magia, aventurile eroice şi elementele fantastice vin în completarea acţiunii din "Urzeala tronurilor", citează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News