Unul dintre membrii comandoului SEAL care a efectuat raidul asupra complexului din Abbottabad, în Pakistan, în care a fost ucis Osama bin Laden, liderul reţelei teroriste Al-Qaida, este un câine.
Câinele este antrenat pentru depistarea explozivilor, precizează realitatea.net. Câinele nu a fost, încă, identificat, dar, potrivit unor speculaţii este vorba fie de un malinois belgian, fie de un ciobănesc german, rase utilizate în mod frecvent în raiduri din Afganistan şi Irak.
Câinii sunt bine protejaţi în cadrul acestor situaţii periculoase, purtând armură antiglonţ şi contra şrapnelelor. De asemenea, ei poartă camere de luat vederi în infraroşu, care oferă informaţii cruciale trupelor şi evită potenţiale ambuscade, potrivit publicaţiei.
În prezent, în Irak şi Afganistan servesc aproximativ 600 de câini, a declarat Ensign Brynn Olsen, din cadrul Comandamentului Central american, pentru New York Times. Generalul David Petraeus, actualul comandant american în Afganistan şi viitorul director al CIA, a cerut, în 2008, suplimentarea numărului de câini utilizaţi în armată.
Câinii utilizaţi în război sunt antrenaţi să caute inamici care se pot ascunde în clădiri, cu ajutorul puternicul lor simţ al mirosului. Aceştia învaţă, de asemenea, să atace orice persoană care poartă o armă şi cum să îi imobilizeze pe suspecţii care încearcă să fugă. Câinii au jucat un rol extrem de important în armata Statelor Unite, mai ales după ce au fost trimişi, pentru prima dată, în Vietnam, în cadrul unui program special, Top Dog. După ce îşi încheie serviciul militar, majoritatea acestor câini pot fi adoptaţi, prin intermediul The United States War Dog Association.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News