Câinele poliţist de frontieră Nah, pensionat, a fost luat în grijă de partenerul său de muncă

Nah, un câine poliţist de frontieră, în vârstă de 10 ani, specializat în detectarea produselor din tutun, a fost achiziţionat, la pensionare, de poliţistul conducător care i-a fost alături în ultimii ani, a precizat, miercuri, într-o informare remisă AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Sighetu Marmaţiei, Iulia Stan.

De la Centrul Chinologic "Aurel Greblea" din Sibiu, câinele Nah a ajuns la Poliţia de Frontieră Suceava, când încă nu avea un an, mai întâi la Sectorul Poliţei de Frontieră Vicovu de Sus, iar apoi, din anul 2012, la Sectorul Poliţiei de Frontieră Siret, unde a făcut echipă cu agentul de poliţie Dorin Cojocaru.

Chiar dacă Nah s-a pensionat în acest an, familia poliţistului de frontieră care l-a avut în grijă timp de şapte ani nu s-a gândit nicio clipă că ar putea să se despartă de el. Aşadar, când a sosit momentul să se retragă din activitate, Nah a rămas să-şi petreacă restul vieţii lângă cei care l-au crescut, îngrijit şi îndrăgit cel mai mult.

"Nah a fost unul dintre cei mai buni câini poliţişti. De-a lungul timpului, Nah a descoperit, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, zeci de mii de pachete cu ţigări, ascunse în vederea sustragerii de la controlul vamal. A descoperit ţigări ascunse mai peste tot în autoturisme, în bagajele persoanelor, în locuri special amenajate în autoturisme, în remorci la automarfare, etc. Am executat împreună aproximativ 1.000 de misiuni, majoritatea în Punctul de Trecere al Frontierei Siret. Numai în anul 2018, de exemplu, am descoperit împreună peste 40.000 de pachete cu ţigări şi 137 kg de tutun, în aproximativ 56 de cazuri", a spus Dorin Cojocaru.

Potrivit acestuia, partenerul său de muncă şi-a câştigat, de-a lungul anilor, respectul printre poliţiştii de frontieră.

"Un caz mai deosebit din activitatea noastră s-a petrecut în data de 17 martie 2018, când Nah a descoperit, într-un spaţiu special amenajat în podeaua remorcii unui automarfar condus de un cetăţean ucrainean, 26.770 pachete cu ţigări, de diferite mărci, având provenienţă ucraineană. Ţigările, în valoare de 23.700 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar cetăţeanului ucrainean i s-a întocmit lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.Au fost foarte multe cazuri în care câinele Nah a descoperit ţigări în diferite locuri şi, în special, în locuri special amenajate în autoturisme, ceea ce l-a făcut renumit în PTF Siret, îndrăgit şi respectat de poliţiştii de frontieră şi de temut pentru traficanţii de ţigări", a declarat Dorin Cojocaru.

La rândul său, soţia poliţistului, care lucrează tot în cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Siret, a fost încântată de faptul că partenerul de muncă al soţului rămâne în familie.

"Nah a ajuns în familia noastră în a doua jumătate a anului 2012 şi a rămas la noi, acasă, până în prezent. Suntem iubitori de animale şi am considerat că un câine va avea rezultate mai bune dacă, pe lângă antrenament, este iubit. Este un câine frumos, energic, iar acum, deşi are aproximativ 10 ani, găseşte energia necesară să alerge şi să se joace cu copiii prin curte. Este foarte inteligent şi, fiind dresat, este o bucurie să îl ai prin preajmă. Toţi membrii familiei s-au ataşat de el şi ne-ar fi părut foarte rău să ajungă în altă parte, de aceea am decis să rămână în grija noastră în continuare", a spus ea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel