Primăria din Pecica propune o măsură care a stârnit mânia ONG-urilor pentru apărarea drepturilor animalelor.
Poliția Locală a găsit o metodă care a născut controverse pentru a rezolva problema câinilor vagabonzi, care sunt eliberați imediat după ce au fost capturați.
Pe pagina de Facebook a Poliției locale li se aduce la cunoștință cetățenilor că după o discuție cu primarul localității s-a decis vopsirea câinilor, astfel încât aceștia să fie recunoscuți dacă au mai fost sau nu capturați.
„Dacă erau microcipați puteam să-i identificăm. Dar nu sunt microcipați, sunt aduși dintr-o altă localitate.
Poliția locală nu poate să microcipeze câini, nu are atribuții”, a declarat primarul din Pecica.
În ceea ce privește cum vor fi vopsiți câinii, primarul spune că „a fost doar o intenție, nu am ajuns la asemenea discuții. A fost o mică discuție cum să facem să vedem dacă acești câini ajung în libertate după o zi sau două”, precizând că „intenția nu trebuia să apară pe Facebook”.
„Într-o postare pe facebook, Poliția Locală Pecica ne explică cum se va "rezolva" problema câinilor fără stăpân.
CÂINII VOR FI VOPSIȚI!
Dacă această "înștiințare" nu ar fi semnată de către Valer Mărginean (Șeful Poliției Locale Pecica) am spune că este o glumă proastă.
Domnule Șef al Poliției Locale, știți că există niște legi în România? Legi care vă spun exact cum trebuie identificate animalele! Procedura se numește MICROCIPARE și constă în implantarea unui microcip cu număr de identificare!
Realizați cu ce fel de autorități ne luptăm zi de zi?”, a transmis Mișcarea Dreptate pentru Animale pe pagina de Facebook.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu