Călătoria atlantică Greta Thunberg. Estimează că va sosi marţi în New York la bordul unui velier cu zero emisii de carbon

Greta Thunberg, o adolescentă suedeză care militează împotriva încălzirii climatice, a precizat luni pe Twitter că velierul cu zero emisii de carbon la bordul căruia traversează Oceanul Atlantic ar trebui să ajungă la destinaţie marţi, în New York, potrivit AFP. 

Malizia II, velierul condus de Pierre Casiraghi - unul dintre cei doi fii ai prinţesei Caroline de Monaco - şi de germanul Boris Herrmann, a părăsit portul Plymouth din sudul Angliei pe 14 august într-o călătorie de două săptămâni care îi va permite adolescentei suedeze să asiste la un summit mondial organizat de ONU, programat să se desfăşoare în septembrie şi găzduit de metropola americană. Luni, velierul se apropia de coastele americane, propulsat de vântul care bătea puternic din spate. 'Vântul puternic ne împinge către vest. Estimăm că vom ajunge în portul North Cove, din Manhattan, New York, în cursul după-amiezii sau al serii de marţi', a scris Greta Thunberg pe Twitter. Într-un mesaj publicat cu câteva ore înainte, duminică, însoţit de o înregistrare video, adolescenta menţiona o viteză a vântului de '20-25 de noduri, până la 30 de noduri, şi valuri mari.

Tânăra suedeză în vârstă de 16 ani a refuzat să se deplaseze cu avionul la summitul mondial ONU din cauza emisiilor de carbon pe care îl generează acest mijloc de transport. Pierre Casiraghi i-a pus la dispoziţie, în mod gratuit, ambarcaţiunea sa pentru a parcurge distanţa de 3.000 de mile nautice dintre coastele britanice şi Statele Unite. Adolescenta a sărbătorit pe 20 august, la bordul velierului, un an de la declanşarea mişcărilor de protest grevă pentru mediu. În 2018, odată cu începerea anului şcolar, pe când se afla în prima clasă de liceu, Greta Thunberg a decis să lipsească în fiecare vineri de la cursuri şi să se instaleze în faţa Parlamentului din Stockholm pentru a sensibiliza deputaţii pe tema stării de urgenţă climatică. Demersul său, preluat rapid de reţelele de socializare şi de media, a reprezentat sursa de inspiraţie pentru mii de tineri din întreaga lume şi a dat naştere mişcării Vineri pentru viitor. Malizia II, un velier cu o lungime de 18 metri, este echipat cu panouri solare şi turbine subacvatice, care generează electricitatea necesară alimentării instrumentelor de navigaţie, pilotului automat, desalinizatoarelor şi laboratorului pentru testarea nivelului de dioxid de carbon din apă.

Călătoria atlantică a Gretei Thunberg a fost afectată de o polemică declanşată după ce unul dintre cei doi navigatori, germanul Boris Herrmann, a declarat că mai multe persoane vor călători cu avionul la New York pentru a aduce velierul înapoi în Europa după finalizarea traversării. Organizatorii călătoriei au dat asigurări că aceste zboruri vor fi compensate în scopul reducerii bilanţul emisiilor de carbon ale expediţiei. Greta Thunberg a recunoscut, la rândul ei, că nu ştie deocamdată ce mijloc de transport va folosi atunci când se va întoarce în Europa.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel