Premierul Bulgariei a transmis că cetățenii din România, Grecia, Bulgaria și Serbia pot călători fără a fi nevoiți să stea în carantină.
Premierul Bulgariei a transmis că cetățenii din România, Grecia, Bulgaria și Serbia pot călători fără a fi nevoiți să stea în carantină, anunță Digi 24.
„Potrivit informațiilor citite în presa bulgară, asta spune premierul. Autoritățile de la noi nu au confirmat acest lucru. Cei din guvern spuneau că o astfel de călătorie către Bulgaria, Serbia sau Grecia putea fi posibil de la 1 iulie. Desigur, depinde foarte mult și de cum va arăta situația epidemiologică în perioada următoare”, a transmis un reporter al televiziunii.
„Din ceea ce a spus premierul Bulgariei, s-ar renunța la acea măsură de carantină pentru cei care călătoresc între cele patru țări, practic se va crea o bulă turistică și, desigur, spunea oficialul că va fi nevoie de o declarație care să arate că persoana care călătorește nu a fost în carantină, că știe despre ce este vorba în țara pe care o vizitează și își asumă riscul călătoriei”, a mai transmis jurnalistul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News