• Călătorie fulger de la monoclu la VR şi MetaVerse. Sau... când România moare de bătrâneţe, dar moare tânără

De curând, INS a anunţat în gura mare că ţara noastră îmbătrânește, judecând după ultimele studii legate de natalitate. Cică anul care tocmai s-a încheiat, 2022, ar putea să atingă un record negativ istoric, cu cei mai puțini copii veniți pe lume. Adevărat. Cine poate să conteste nişte date oficiale? Dar eu continuu să mă minunez, pe zi ce trece, de "tinereţea" şi dragostea pentru nou a lor, a celor care ştiu să meargă prin lume demni, cu un baston scorojit într-o mână şi în cealaltă cu telefonul mobil.

Smartphone-ul e, cu siguranţă, o necesitate, un bun de nelipsit din buzunarele noastre ale tuturor. Dar, nu ştiu de ce, de fiecare dată când văd oameni trecuţi de 70 cu gadgeturi în mână ori cu cardul de pensie în faţa vreunui bancomat mi se încălzeşte inima şi mă bucur în sinea mea că se descurcă, că ştiu ce au de făcut, că pot astfel să ţină o legătură mai strânsă cu nepoţii şi copiii, că ştiu să achite la casă, în supermarket, fără să mai ceară ajutor din spatele cozii, că sunt mai liberi, mai relaxaţi. Şi, poate, mai puţin îngrijoraţi de una sau alta când ştiu că au la purtător o agendă plină de contacte şi un album cu fotografii care nu se mai rup, nu se mai îngălbenesc şi nu se mai prăfuiesc niciodată.

Nu ştiu să dea pe scrisu' albastru, dar vor să înveţe. Şi asta le dă aură de "sfinţi"

Ieri mi-a ieşit în cale un bătrânel frumos, cu ochi mari şi luminoşi, care m-a oprit şi m-a rugat ceva. "Aţi putea, vă rog, să intraţi în galeria foto din telefonul meu să-i trimiteţi o poză fetei mele pe aplicaţia asta verde?" I-am zâmbit după ce mi-a zis că de când cu pozele în telefon nu mai duce grija fotografiilor care, cândva, se rodeau pe margine şi se decolorau. După ce l-am ajutat m-a binecuvântat şi a început să-mi povestească despre nepoţica lui de zece ani care îl răsteşte la telefon când nu ştie să apese pe ceva sau să deschidă un "scris albastru", pesemne un link activ. Mi s-a strâns inima un pic, dar mi-am adus aminte cum şi eu, cu ani în urmă, îl boscorodeam pe tata când, din greşeală, muta bara de activităţi in desktop ori închidea toate tab-urile sau nu ştia să citească un sms. Da, România îmbătrâneşte. Dar se sfinţeşte. Tot mai mult, de la un la altul. 

Va plânge pământul după ei

Cine spune că bătrânii-s de lepădat şi că doar tineretul e miezul unei naţiuni prospere şi înfloritoare e mai mult decât ignorant. Căci pământul acestei ţări va plânge după ei şi după urma paşilor lor atunci când nu vor mai fi. Da, vom încărunţi noi, se vor înţelepţi alţii din generaţia care vine, dar bătrâni ca cei care au cunoscut şi război, şi comunism şi era digitală cu toate transformările şi nebuniile ei nu se vor mai naşte niciodată. Aceştia de azi sunt singura generaţie care a fost şi va fi vreodată trecută prin trei epoci diferite, căliţi de vremuri şi biciuiţi de limbile timpului care, în ultimii zeci de ani, a luat-o razna şi a trecut brusc de la arme şi tancuri la regimuri sucite şi-n toate culorile iar, mai departe, la lumea online cu atâtea necunoscute şi tot atât de multe provocări. Ei, bătrânii noştri de azi, au trecut brusc şi fără să fie întrebaţi de la o viaţă în alb-negru la una wireless, contactless, la timpii "drag and drop", de la războiul de ţesut direct la WhatsApp, de la şareta cu doi cai la Uber, de la monoclu la Metaverse şi ochelari VR. 

Eu cred că atunci când o naţiune îmbătrâneşte, îi pleacă sufletul din loc. Şi mai cred că România va ologi de pe urma plecării lor, a celor care au învăţat în mai puţin de-un secol şi să ţeasă, să cosească şi să frământe pâine ca nimeni alţii în toată lumea, dar şi să bage pin-uri pe un POS, să shareuiască şi să trimită vocale. Să ne iubim, cât mai putem, bătrânii care ne duc neamul în spate. Nu noi, contribuabilii, îi purtăm pe braţe, ci ei pe noi. Poate facem cumva să nu uităm asta.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News