Călătoriile de afaceri cu avionul vor reveni. Șeful Airbus: Oamenii vor să zboare din nou

Foto: pixabay.com
Foto: pixabay.com

Directorul general al grupului aeronautic european Airbus, Guillaume Faury, a vorbit despre călătoriile de afaceri după pandemie. 

Călătoriile de afaceri cu avionul vor reveni în cele din urmă aproape de nivelul de dinaintea pandemiei de coronavirus (Covid-19), iar companiile aeriene vor aloca acelaşi spaţiu locurilor de la clasa business ca şi înainte, a afirmat duminică directorul general al grupului aeronautic european Airbus, Guillaume Faury, într-un interviu acordat publicaţiei elveţiene NZZ am Sonntag, transmite Reuters, scrie Agerpres. 

Perioadă de criză



Transportul aerian nu reuşească să depăşească perioada de criză în pofida accelerării campaniei de vaccinare din statele dezvoltate. În condiţiile în care reuniunile online au câştigat teren în timpul pandemiei, rămâne de văzut în ce măsură se vor redresa călătoriile de afaceri cu avionul. Dar Faury a declarat pentru NZZ am Sonntag că s-a schimbat gândirea corporativă.

"Companiile realizează că la un moment dat vor trebui să-şi reîntâlnească personal clienţii şi furnizorii. La un moment dat, ele trebuie să fie prezente la faţa locului pentru a dezvolta produse sau pentru a construi fabrici", a explicat şeful Airbus.

Acesta a adăugat: "Companiile aeriene ne informează că, ţinând cont că trebuie să decidă acum cum vor arăta locurilor în avioanele lor în viitor, intenţionează să aibă tot atâtea locuri la clasa business ca înainte de pandemie".

Sectorul s-ar putea să nu se redreseze complet



Întrebat despre numărul de zboruri în interes de afaceri în următoarea perioadă, şeful Airbus a admis că sectorul ar putea să nu se redreseze complet. "Ar putea fi mai puţine locuri. Un lucru e clar: oamenii vor să zboare din nou. Nu cred că va fi un număr mai mare de călătorii aeriene ca înainte de pandemie dar probabil cel puţin la nivelul de dinainte", a apreciat Faury.

Luna trecută, Asociaţia Internaţională a Transportatorilor Aerieni (IATA) a estimat că numărul pasagerilor transportaţi de companiile aeriene din întreaga lume va reveni abia în 2023 la nivelul la care era în 2019, înaintea pandemiei de Covid-19 care a condus la o prăbuşire a traficului aerian.

În acest an, numărul pasagerilor ar urma să fie cu 52% sub nivelul la care era înaintea crizei, urmând ca anul viitor să îşi revină la 88% din nivelul la care era înaintea pandemiei. Abia în 2023 transportul aerian de pasageri va ajunge la nivelul din 2019 (105%) pentru ca la finele deceniului să ajungă la 5,6 miliarde de pasageri, după o creştere medie anuală de 3,9% între 2025 şi 2030, a previzionat IATA, care reprezintă aproximativ 290 de companii aeriene din întreaga lume, echivalentul a 82% din traficul aerian mondial.

Lider global de piață 



Airbus este lider global în aeronautică, spaţiu şi servicii conexe. În 2019, a generat venituri de 70 de miliarde de euro şi a avut 135.000 de angajaţi. De asemenea, Airbus oferă o gamă variată de avioane de pasageri, de la 100 la peste 600 de locuri. Airbus mai furnizează elicoptere, aeronave-cisternă, de luptă, de transport şi pentru alte misiuni.

Airbus este prezentă în România cu toate cele trei divizii: Airbus Helicopters România (2002) şi Premium Aerotec (2009) în Braşov şi Airbus Defense and Space (2005) în Bucureşti. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel