Un bărbat a fost ucis în parcarea unui supermarket după ce a fost călcat de mai multe ori cu mașina.
Conform Daily Mail, victima de 47 de ani a fost declarată moartă la locul faptei, în Londra, Marea Britanie, după ce a fost lovită de cinci ori cu mașina, în jurul orei 22:30, duminică noaptea. Martorii au văzut cum un echipaj de urgență a încercat să-l resusciteze pe bărbat.
„Eram gata să ies din supermarket prin spate când am văzut paramedicii și serviciile de urgență”, a spus managerul magazinului. „Încă încercau, îi apăsau pieptul, încercând să-l salveze. A fost șocant să văd acest lucru. Avem foarte multe probleme cu amenințările hoților care fură din magazin, dar nu te aștepți să vezi așa ceva. Am vorbit cu oamenii și mi-au zis că a fost călcat de patru sau cinci ori”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu