Ți-a fost anulat zborul? Calculează singur suma de bani pe care trebui să o primești din partea companiei aeriene.
Europenii par că au uitat de pandemie şi îşi rezervă bilete de avion pentru vacanţe în străinătate în această vară. Însă revenirea zborurilor la niveluri apropiate lui 2019 s-a produs prea rapid pentru ca aeroporturile şi companiile aeriene să facă faţă cu uşurinţă creşterii numărului de călători, scrie Rador.
Unul dintre efectele pandemiei a fost pierderea masivă de personal, prin concedieri sau plecări voluntare, iar revenirea pare să fie anevoioasă. Nu de puţine ori lipsa de personal de la sol creează întârzieri care se propagă pe tot lanţul şi o problemă şi mai mare este anularea zborurilor de către companiile aeriene. Pentru a veni în sprijinul celor care se confruntă cu astfel de situaţii, Centrul European al Consumatorilor din România a dezvoltat un instrument prin care oamenii pot afla dacă au dreptul la compensaţii şi sub ce formă se acordă acestea.
Regulile privind drepturile pasagerilor în transportul aerian se aplică doar zborurilor care au loc pe teritoriul spaţiului comunitar şi care sunt operate de companii înregistrate în Uniunea Europeană. Calculatorul de compensaţii ne ajută să aflăm dacă şi ce despăgubiri putem obţine în anumite situaţii.
"Dacă discutăm, de exemplu, de zborurile anulate compensaţiile variază între 250 şi 600 de euro, asta în funcţie de distanţa pe care noi urma să o parcurgem. În cazul în care discutăm de o anulare de zbor, pe lângă partea de compensaţii, avem şi dreptul de a primi asistenţă pe aeroport, de cazare în cazul în care întârzierea este mult mai mare şi trebuie să petrecem o noapte", a spus Irina Chiriţoiu, directorul Centrului European al Consumatorilor din România.
Totodată avem dreptul şi la rambursarea preţului biletului de avion în termen de 7 zile. Însă Irina Chiriţoiu mai spune că acest lucru nu se întâmplă. Calculatorul de compensaţii îl găsiţi pe site-ul Centrului European al Consumatorilor din România.
Calculeaz AICI compensațiile.
Ramona Colea, CEO Flight Claim, a vorbit la DC NEWS despre cazurile în care pasagerii se trezesc pe nepusă masă cu un zbor anulat, incident care le afectează nu doar vacanța sau deplasarea în interes de serviciu, dar și portofelele, asta pentru că banii nu sunt ușor de recuperat.
"Pasagerul află că zborul este anulat. Ce să facă? Va suna la compania aeriană. Se trezește că sunatul la compania aeriană e un număr cu supra-taxă, dar o să sune. Stă vreo 20 de minute, timp în care el înmulțește peste un euro cu numărul de minute pe care le-a stat în apel. La un moment dat renunță, intră pe site, încearcă să îşi găsească un alt zbor. Surprinzător, își dă seama că există un alt zbor cu aceeași companie, astfel că ei cumpără un alt zbor cu aceeași companie din cauza căreia se află în această situație. Avem pasageri care ne-au spus: Am cumpărat astăzi un bilet, zborul a fost anulat, ne-am cumpărat alt bilet cu aceeași companie și l-au anulat și pe ăla. Și la un moment dat renunță, încep să își ia taxiuri, se adună câte 3-4, nu mai au bani pentru a continua drumul.
Este o întreagă experiență, după care urmează calvarul recuperării sumelor. Unii vin și spun: Și dacă nu i-aș primi eu banii ăia, dar nu vreau să rămână sumele astea la companiile aeriene. Deci sunt atât de supărați. Uneori îi mai întrebăm, pentru că nu întotdeauna sunt sume foarte mari și îi întrebăm de ce vor să facă o cerere de despăgubire pentru suma aceasta. Și ei ne spun că pentru felul cum au fost tratați. (...) Sunt oameni care cumpără un zbor dus-întors pentru întreaga familie, după cum companiile low-cost nu zboară doar din punctul A în punctul B. Oamenii se duc și își iau zbor de aici până în Italia, stau 2-3 zile, își mai iau cu aceeași companie din Italia către nu știu unde... Ori odată ce a fost zborul de aici anulat, lor toată vacanța le-a fost anulată și au pierdut foarte mult. Sumele care se adună de la low-cost în situații de genul ăsta sunt foarte mari, o să aveți surprize", a explicat Ramona Colea într-un interviu pentru DC NEWS. Citește mai departe>>
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu