E încordare în PSD. Liviu Dragnea a descris, joi seară, la B1 TV, situația din partid în contextul alegerilor locale din 2016.
"Au fost mai multe discuții în partid și s-a conturat un argument foarte serios în ultima perioadă, generat de dorința exprimată de mine, și susținută de mare parte din partid, ca de această dată, candidații pentru alegerile locale să fie aleși în urma unui proces mult mai serios. Asta necesită timp. A fost o discuție pragmatică, foarte aplicată. Sunt două perioade posibile în care se poate face aste proces de stabilire a candidaților: până la 1 decembrie sau începând cu cu februarie, undeva prin martie", a declarat Liviu Dragnea, la B1 TV.
Calendarul deciziilor în PSD
"Februarie-martie ne poate duce foarte aproape de alegerile locale și cu riscuri foarte mari să luăm decizii proase și să avem puțin timp până când le dăm posibiliattea candidaților și întregului partid să comunice cu comunitățile. Și atunci am spus că de la 1 decembrie dăm înapoi cam o lună și jumătate. 45 de zile este o perioadă minimă ca să sperăm că putem, avea un proces serios. Asta înseamnă cam 15 octombrie și am spus că atunci să fie data limită când ar fi congresul. Dacă discutam de o abordare serioasă a stabilirii candidaților, trebuie să existe o forță a conducerii dată de alegerea atât în congres, cât și de către toți membrii", a mai exprimat liderul interimar al PSD, potrivit b1.ro.
Alianță dificilă cu UNPR
"Pe de altă parte, este nevoie să clarificăm politica de alianțe. S-a tot vorbit despre o candidatură comună cu UNPR. Este foarte greu și riscant să se înceapă o negociere cu UNPR, un partener de nădejde, în condițiile în care există o conducere interimară", a mai spus Liviu Dragnea.
El a mai spus că "De asemenea, congresul sperăm să fie momentul în care se perezintă un program politic care să conțină, în primul rând o clarificare doctrinară. Eu vreau ca PSD să devină în mod clar un partid de stânga, stânga moderă, europeană, cu niște principii foarte bine definite, pe care să le respectăm toți".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News