Publicitate
Serviciile de Ambulanţă şi SMURD au înregistrat, în ultimele 24 de ore, 6.480 de apeluri, din care 81 pentru căzuţi în stradă, dublu faţă de miercuri, şi un deces, al cincilea unde căldura poate fi considerată factor favorizant, a declarat, purtătorul de cuvânt al MS, Oana Grigore.
"Numărul celor cărora li s-a făcut rău pe stradă s-a dublat în ultimele 24 de ore. De asemenea, bărbatul adus, marţi seară, din Tulcea, cu hipertermie şi intoxicaţie cu vapori de vopsea, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală a decedat. Este al cincilea caz unde căldura poate fi considerată factor favorizant de deces, după ce alte patru persoană au decedat în Spitalul Judeţean Constanţa", a spusGrigore. În Capitală, până la ora 16.00 au fost înregistrate la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov 581 de apeluri, 321 fiind urgenţe, din care 14 pentru căzuţi în stradă, 55 pentru lipotimii şi sincope şi trei pentru insolaţii, a declarat, managerul SABIF, Alis Grasu. Întrucât canicula se va prelungi şi în zilele următoare şi probabil şi în mai multe zile din luna august, Ministerul Sănătăţii (MS) reia recomandările privind evitarea expunerii prelungite la soare între orele 11.00 şi 17.00. "Recomandăm să fie evitată expunerea îndelungată la soare, mai ales la orele amiezii şi să se consume legume şi fructe. De asemenea, trebuie consumaţi minimum doi litri de lichid zilnic şi vor fi făcute mai multe duşuri. Cei care cunosc vârstnici care locuiesc singuri, să ţină legătura cu ei zilnic", a spus subsecretarul de stat Raed Arafat. Subsecretarul de stat Raed Arafat anunţa, miercuri, că în urma necropsiei s-a stabilit că patru din cele şapte decese de la Spitalul Judeţean Constanţa au fost probabil favorizate de caniculă, victimele suferind infarct miocardic şi insuficienţă respiratorie acută. De joi şi până sâmbătă, temperaturile vor depăşi 35 de grade, mai ales în regiunile sudice şi estice, iar indicele de confort termic ITU va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, potrivit avertizării cod galben emise de meteorologiFiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu