Căldură hibernală ”extremă”. 2023 a început cu un fenomen neobișnuit. Efectele temperaturilor ridicate

foto pexels/ Vreme, încălzire
foto pexels/ Vreme, încălzire

Anul 2023 a început cu temperaturi de 20 de grade. Într-un mod neobișnuit, un val de aer cald din sub-vest a ajuns până în Europa de Est. 

Europa a început anul 2023 cu un val de căldură foarte neobişnuit şi a înregistrat deja sute de recorduri de temperatură pentru această perioadă, ceea ce ilustrează un fenomen din ce în ce mai frecvent şi mai persistent, atât vara cât şi iarna, ca urmare a încălzirii climei, relatează marţi AFP.

După perioadele caniculare din timpul verii combinate cu secete istorice, zăpada este încă foarte rară pe pârtiile de schi din Alpi şi Pirinei, în timp ce mai multe regiuni de pe continent au cunoscut în preajma Anului Nou temperaturi de peste 20 de grade Celsius, până în Europa centrală, citează Agerpres.

Un flux de aer cald din sud-vest a ajuns, în mod neobișnuit în Europa de Est



Pentru a afla mai multe informaţii despre această căldură hibernală "extremă" AFP a apelat la Freja Vamborg, om de ştiinţă în cadrul Serviciului european pentru schimbări climatice Copernicus (C3S).

Care este cauza acestor temperaturi ridicate? "La 1 ianuarie, un puternic flux de aer a sosit din sud-vest şi a adus aer mai cald în nord, care a pătruns în mod neobişnuit mai departe către Europa de Est, ajungând chiar până în Belarus. O acoperire minimală de zăpadă a fost, probabil, un alt factor determinant", a spus Vamborg.

"Circulaţia maselor de aer într-o anumită situaţie meteorologică şi schimbările climatice nu sunt două lucruri independente. Schimbările climatice în sine au un efect asupra mişcării acestor mase de aer şi, de asemenea, au un impact asupra temperaturii acestora", a adăugat specialista.

Cum se schimbă vremea



Cum afectează schimbările climatice această situaţie? "Odată cu creşterea temperaturilor la nivel mondial, valurile de căldură şi perioadele călduroase devin din ce în ce mai frecvente şi mai intense. Iar acest lucru nu se limitează doar la lunile de vară. În timp ce tendinţa de încălzire în Europa este în medie mai puternică în timpul sezoanelor călduroase, iernile devin, de asemenea, mai calde, sub efectul creşterii temperaturilor la nivel global. În nordul Europei, încălzirea este mai accentuată iarna decât vara, în timp ce în sud tendinţa este mai evidentă vara", a explicat Freja Vamborg.

Rezultatul temperaturilor ridicate



Care este impactul acestor temperaturi ridicate de iarnă? "Lunile de iarnă călduroase au ca rezultat, pe de o parte, cerinţe reduse de încălzire şi, pe de altă parte, un strat redus de zăpadă, care afectează industria turismului de iarnă. În ceea ce priveşte ecosistemele naturale, printre urmări se poate menţiona un risc de trezire timpurie din hibernare, care poate avea un efect deosebit de negativ pentru animale în cazul în care apar ulterior un val de frig sau îngheţul. Impactul general va depinde de durata şi intensitatea evenimentului", a precizat Vamborg.

Conform raportului anual al programului european asupra schimbărilor climatice Copernicus (C3S), publicat marţi, ultimii opt ani au fost cei mai călduroşi înregistraţi vreodată la nivel global, depăşind "cu aproximativ 1,2 grade Celsius" temperaturile din perioada 1850-1900, înainte ca revoluţia industrială să îşi facă simţite efectele asupra climei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel