Căldura și seceta provoacă o „toamnă falsă” în Marea Britanie

Foto Pexels
Foto Pexels

În locul culorii lor obişnuite de verde deschis, numeroase grădini, parcuri şi spaţii verzi din Marea Britanie afişează deja nuanţe de galben şi maron, în timp ce frunzele moarte se adună în cantităţi mari sub copaci: Regatul Unit a intrat astfel într-o "toamnă falsă", după o vară fierbinte şi secetoasă, informează AFP.

"Din cauza caniculei, trăim ceea ce se numeşte 'o toamnă falsă'. Frunzele îşi schimbă culoarea şi cad pe sol prematur, în timp ce copacii trec la modul de supravieţuire din cauza secetei", au declarat pe Twitter în această săptămână reprezentanţii Horniman Museum and Gardens, care administrează un muzeu şi un parc în sudul Londrei.

Această cădere precoce se datorează unui proces prin care arborii îşi pierd frunzele pentru a încerca să reţină umiditatea.

Deşi copacii bătrâni, care au rădăcini profunde, pot rezista în timpul acestui episod canicular, arborii mai tineri sunt mult mai vulnerabili.

"Copacii secretă hormoni pe care îi utilizează în timpul toamnei pentru se retracta şi a-şi asigura supravieţuirea", a explicat Rosie Walker, de la asociaţia de caritate Woodland Trust. "Ei vor continua astfel timp de câţiva ani, dar fenomenul va începe să aibă repercusiuni asupra arborilor noştri dacă nu vom acţiona cu o foarte mare atenţie", a adăugat ea pentru BBC.

Temperaturile au depăşit pragul de 40 de grade Celsius pentru prima dată în Regatul Unit în iulie, cea mai secetoasă lună înregistrată vreodată de la începutul măsurătorilor meteorologice în numeroase regiuni din sudul şi estul Angliei.

Acea căldură puternică, atribuită schimbărilor climatice, precum şi lunile cu precipitaţii excepţional de scăzute le-au determinat pe autorităţile britanice să interzică utilizarea furtunurilor de stropit, pentru a face astfel economii de apă în anumite regiuni.

Fructele s-au copt mai devreme decât în alţi ani, precum murele sălbatice, de obicei gata să fie degustate la începutul toamnei, însă unele dintre ele erau deja coapte la sfârşitul lunii iunie, a raportat Woodland Trust.

Alte fructe de pădure şi nuci s-au copt şi ele prematur şi riscă, prin consecinţă, să dispară mai devreme, lăsând anumite animale, precum pârşii, fără posibilitatea de a-şi face provizii suficiente în această toamnă.

"Criza climatică aduce cu ea condiţii meteorologice sezoniere la care fauna noastră pur şi simplu nu este adaptată", a subliniat Steve Hussey, de la Devon Wildlife Trust, o organizaţie din sud-vestul Angliei.

"Vara noastră lungă şi fierbinte şi 'falsa toamnă' vor avea repercusiuni asupra a numeroase specii până la sosirea adevăratelor luni de toamnă şi chiar dincolo de ele", a avertizat acelaşi expert britanic, notează Agerpres.

Seceta severă oferă noi dovezi ale existenței dinozaurilor. Mai multe urme au fost descoperite în urma temperaturilor record

Seceta a scos la iveală urme de dinozaur vechi de 113 milioane de ani pe albia unui râu din centrul Texasului.

Urmele masive, care aparțineau unui singur acrocantosaur, nu mai fuseseră văzute, deoarece stăteau sub apă și dedesubtul mai multor straturi de sedimente.

Urmele de la Dinosaur Valley State Park din Texas sunt unele dintre cele mai bine conservate din lume, a declarat directorul parcului Jeff Davis.

Aproape tot Texasul se confruntă cu secetă, conform US Drought Monitor, scrie BBC.

Săptămâna trecută, peste 87% din stat se confrunta cu una dintre cele mai grave categorii de secetă - severă, extremă sau excepțională. Condițiile excesiv de uscate și calde ale verii au făcut ca un râu din parcul central Texas să se usuce aproape în întregime, dezvăluind urmele.

Urmele recent expuse se numesc „Lone ranger trackway”, aparținând unui acrocanthosaurus, care a mers pe acel traseu aproximativ 30 de metri.

Putin începe să creadă, în cele din urmă, în schimbările climatice: Incendiile de pădure vin pe fondul unei călduri anormale

Rusia se confruntă cu o "situaţie dificilă" din cauza incendiilor de pădure pe fondul unei călduri "anormale", în special într-o regiune din apropierea Moscovei, cerul capitalei fiind acoperit cu regularitate de fum, a declarat miercuri preşedintele rus Vladimir Putin, potrivit AFP.

"Din cauza condiţiilor meteorologice dificile, situaţia este grea într-o serie de regiuni din partea europeană a ţării", a declarat Putin, în cadrul unei reuniuni prin videoconferinţă cu responsabili regionali despre incendiile de pădure.

"Este vorba în primul rând de incendiile de pădure din regiunea Riazan", situată la circa 250 de kilometri est de Moscova, a precizat el.

Conform serviciilor locale de salvare, incendiile de pădure au devastat peste 11.700 de hectare în regiunea Riazan, pe fondul unor temperaturi zilnice care depăşesc 31 de grade Celsius, însoţite de rafale de vânt cu o viteză de 10 metri pe secundă.

Peste 9.500 de pompieri şi alţi membri ai serviciilor de intervenţie au fost mobilizaţi pe teren pentru a lupta împotriva focului, precum şi opt avioane specializate şi şapte elicoptere, a declarat la rândul său guvernatorul interimar al regiunii, Pavel Malkov, în cadrul reuniunii prezidate de Putin.

"Este o mare provocare", a spus el, subliniind că "nu există precipitaţii şi nu ne aşteptăm la ele nici în perioada următoare".

Malkov s-a declarat totuşi încrezător că incendiile "vor fi puse sub control în două sau trei zile şi stinse în totalitate în una-două săptămâni".

Săptămâna trecută, fumul cauzat de incendii, care erau deja în desfăşurare de câteva zile, a acoperit în cele din urmă părţi din capitala Moscova. Luni, fumul şi mirosul de ars erau încă prezente în mai multe cartiere ale oraşului.

Primăria Moscovei a reacţionat ferm trimiţând în regiunea Riazan 8.500 de pompieri pentru a stinge focul, ca întărire pentru cei o mie de pompieri locali deja mobilizaţi.

"Fumul acoperă periodic Moscova, însă situaţia este în prezent mai uşor de controlat", a declarat miercuri primarul capitalei ruse, Serghei Sobianin, în faţa lui Putin.

Rusia este lovită de câţiva ani de cele mai grave incendii de pădure, în special în Siberia şi în Extremul Orient, zona uriaşe şi greu accesibile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel