EXCLUSIV  Calendar astrologic 3-9 februarie 2025: Venus intră în Berbec

Sursă foto: Freepik
Sursă foto: Freepik

Prima săptămână din februarie are câteva vești bune pentru noi!

Marți, 4 februarie, vom avea trei evenimente: trigonul Mercur-Jupiter, Venus intră în Berbec, iar Jupiter își finalizează retrogradarea în semnul Gemenilor.

Trigonul dintre Mercur(planeta ce reprezintă mintea și comunicarea) și Jupiter(planeta expansiunii) ne va ajuta să fim mai optimiști, să luăm unele decizii fără frică și pentru a ne da seama de puterea cuvintelor.

Tranzitul lui Venus în Berbec, fie el direct sau retrograd, ne face mai competitivi, mai nerăbdători și mai furioși atunci când discutăm despre iubire sau bani. Vom deveni foarte competitivi, dornici să cucerim și să ne facem remarcați. Ne aprindem destul de repede, din punct de vedere amoros, și s-ar putea să ne stingem cu o viteză impresionantă. Venus petrece, de obicei, aproximativ o lună în fiecare semn zodiacal. Însă, de această dată, Venus va  ieși definitiv din Berbec abia pe 6 iunie 2025. De ce? Pentru că, în 2025, planeta frumuseții și a plăcerilor va și retrograda. Mai exact, în perioada 2 martie-12 aprilie.

Jupiter își finalizează retrogradarea în Gemeni, unde va rămâne până pe 10 iunie. Până atunci, vom putea să ne adaptăm mult mai ușor la fluctuațiile din viața noastră. În plus, urmează o perioadă nemaipomenită pentru studiu.

Citește și Jupiter nu va mai fi retrograd! Patru zodii vor trece prin teste importante până în iunie

Vineri, 7 februarie, Venus din Berbec face un sextil cu Pluto din Vărsător. Relațiile noastre pot deveni mai puternice, sentimentele mai intense. Acest aspect îmbină armonios iubirea, frumusețea și profunzimea.

Duminică, 9 februarie, Mercur din Vărsător va face o conjuncție cu Soarele. Sau altfel spus, Mercur în cazimi. Este genul acela de aspect care poate poate fi responsabil atât de paranteze în gândire, cât și de unele idei geniale. Intuiția va conta enorm în modul în care ne vom raporta la relațiile sociale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel