Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 14 ianuarie 2019

Calendar Creștin Ortodox. Pe data de 14 ianuarie, sunt prăznuiți Sfânta Nina și Sfinții Părinți care au fos uciși în Muntele Sinai și Rait.

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 14 ianuarie 2019. Sfânta Nina s-a născut în jurul anului 290, în Capadocia. La împlinirea vârstei de 12 ani, ajunge în grijă stareței Niofora, scrie crestinortodox.ro. Cu binecuvântarea episcopului Iuvenalie, pleacă din Ierusalim către Armenia. În anul 315 ajunge în Mtskheta, locul în care, potrivit celor mărturisite de stareța Niofora, s-ar afla „Cămașa lui Hristos".

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 14 ianuarie 2019. Sfinții Părinți care au fost ucişi în Muntele Sinai şi Rait au trăit în secolele IV şi V şi au fost omorâţi de barbarii din Arabia şi Etiopia. Se adunau în biserică şi făceau împreună priveghere de noapte numai sâmbătă seara spre duminică, iar dimineaţa, la Sfânta Liturghie se împărtăşeau cu toţii. Vederea lor era îngerească, pentru că se topiseră trupurile lor de înfrânare şi de priveghere scrie crestinortodox.ro. 

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 14 ianuarie 2019. Barbarii, căutând aur şi negăsind, i-au ucis pe părinţii din Muntele Sinai şi Răit. Monahul Amonie mărturiseşte că în prima năvălire a barbarilor au pierit 38 de părinţi în Sinai şi 39 în Răit.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel