Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 03 noiembrie 2018

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 03 noiembrie 2018. Pe data de 3 noiembrie, sunt prăznuiți Sfinții Achepsima, episcopul, Iosif, preotul, și Aitala.

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 03 noiembrie 2018. Sfinţii Achepsima, episcopul, Iosif, preotul şi Aitala, diaconul au trăit în secolul al IV lea, în vremea împăratului Sapor, regele perşilor.

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 03 noiembrie 2018. Achepsima a fost arestat în timpul prigoanei împotriva creştinilor şi aruncat în temniţă, unde a stat trei ani. După ce a fost torturat, a fost decapitat. Moartea sa i-a fost descoperită în chip minunat de un copil, care, potrivit Tradiţiei, a intrat în casa acestuia şi l-a sărutat pe cap spunându-i: "Fericit este acest cinstit cap, căci cu cununa muceniciei pentru Hristos se va încununa!", scrie crestinortodox.ro.

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 03 noiembrie 2018. Iosif şi Aitala au fost îngropaţi în pământ până la mijloc, iar torţionarii i-au silit pe creştini să îi bată cu pietre. Noaptea, trupul lui Iosif a dispărut, iar peste trupul lui Aitala a răsărit un arbore de mir care aducea vindecarea de orice boală. Arbore a rezitsta de cinci ani, până când păgânii l-au tăiat din rădăcină.

Citește și: Moşii de toamnă 2018. Ce trebuie să faci de Sâmbăta Morților

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel