Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 10 iulie 2024. În data de 10 iulie, sunt prăznuiți Sfinții 45 de Mucenici din cetatea Nicopole a Armeniei.
Sfinții 45 de Mucenici din cetatea Nicopole a Armeniei au suferit martiriul în timpul împăratului Liciniu (308-324). Dintre acești sfinți mucenici îi amintim pe Leontie, Mavrichie, Daniil și Antonie, scrie crestinortodox.ro. Mărturisind credința în Hristos, acești mucenici au fost condamnați la moarte
Sfinții au fost mistuiți de flăcări, iar oasele lor au fost aruncate în râul Lices. Acestea au fost recuperate de câțiva credincioși și așezate într-un loc de cinste. După moartea lui Liciniu, a fost construită o biserică în cinstea lor, iar sfintele lor oseminte au fost așezate acolo, devenind izvor de tămăduiri.
Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru, că având tăria Ta, pe chinuitori i-au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Rugăciunea zilei de miercuri
"Doamne Atotputernice şi Atotîndurate, îmi aduc aminte că Te-ai născut Om din Sfânta Fecioară în peşteră şi ai fost vândut cu treizeci de arginţi de ucenicul cel viclean, ca să ne răscumperi pe noi, păcătoşii, de sub puterea diavolului. Pentru aceasta, Te rog, îndură-Te de mine, păcătosul!
Primeşte, Doamne, această mică rugăciune a mea şi umilită a mea voinţă, că mă întristez pentru că Te-am întristat şi mă amărăsc pentru că Te-am supărat fără de număr. La Tine, Preabunule Mântuitor, am toată nădejdea şi cred că Tu, Care din iubire de oameni ai primit să fii vândut pentru noi, Te vei îndura şi de mine acum, ca să mă mântuieşti de chinurile cele de veci şi să mă învredniceşti Împărăţiei Tale.
Nu Te depărta de la mine, Doamne, şi ajută-mi ca în toate să fac voia Ta şi să nu Te mai răstignesc în toate zilele cu faptele mele cele păcătoase, nici să Te batjocoresc cu cugetele mele cele rele, precum făceau iudeii cei necredincioşi în timpul Sfintelor Tale Patimi, ci ca femeia cea păcătoasă să-Ţi spăl picioarele, cu lacrimile ochilor mei, ca să mă învrednicesc a auzi şi eu din Gura Ta cea dulce: Iertate să-ţi fie păcatele. Amin."
Sursa: doxologia.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu