Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 10 noiembrie 2020. Pe data de 10 noiembrie, sunt prăznuiți Sfinții Apostoli Rodion, Olimp, Erast, Sosipatru și Cuart.
Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 10 noiembrie 2020. Olimp şi Rodion au suferit moarte martirică în vremea lui Nero, în cetatea Romei. Erast a fost iconom al bisericii din Ierusalim şi episcop al Paneadei, iar Sosipatru episcop la Iconiu. Cuart a fost episcop al cetăţii Beirutului, a botezat mulţi elini şi a pătimit pentru credinţa în Hristos, scrie crestinortodox.ro.
Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 10 noiembrie 2020. În această zi este pomenit şi Sfântul Mucenic Orest. Acesta a pătimit în vremea împăratului Diocletian. A fost prins de guvernatorul Maximin şi obligat să cinstească zeilor. A fist bătut fără milă cu diferite unelte, atât de mult, încât s-au schimbat patruzeci de ostaşi.
Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 10 noiembrie 2020. Mucenicul, căutând în sus a zis: „Dumnezeule, fă cu mine semn spre bine, ca să vadă cei ce mă urăsc şi să se ruşineze. Zicând acestea, a suflat asupra idolilor care erau în capişte şi îndată toţi au căzut şi s-au risipit că praful. Apoi, Sfântul a strigat către ighemon, zicându-i: "Unde este tăria zeilor tăi, pentru ce nu şi-au ajutat lor?".
Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 10 noiembrie 2020. Sfântul moare după ce este ţinut în temniţă şapte zile fără mâncare şi băutură. Coastele îi sunt arse cu fierul şi i se bat 20 de cuie în călcâie. Este legat de un cal sălbatic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News