Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 11 august: Primul sfânt canonizat pe pământ românesc

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 11 august: Primul sfânt canonizat pe pământ românesc. Pe data de 11 august, este prăznuit Sfântul Ierarh Nifon.

Sfântul Ierarh Nifon s-a născut în ţinutul Peloponez din sudul Greciei, în perioada 1434-1440. În anul 1483 este chemat la slujirea arhierească, în scaunul de Mitropolit al Tesalonicului, iar după numai trei ani, ajunge patriarh al Constantinopolului, scrie crestinortodox.ro.

Sfântul Nifon ajunge în Mănăstirea Sfântului Ioan Prodromul (Botezătorul) din insula prezentă în faţa oraşului Sozopolis (Bulgaria de azi). După numai doi ani şi câteva luni, este din nou exilat de turci în Adrianopol. Aici îl va cunoaşte pe domnitorul Radu cel Mare al Ţării Româneşti, care îl va aduce în 1504 în Tara Românească pentru a conduce şi reorganiza Biserica. Sfântul Nifon se retrage la Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte, apoi la Mănăstirea Dionisiu, unde moare, pe 11 august 1508.

Sfântul Nifon este primul sfânt canonizat pe pământ românesc şi cel care a alcătuit Rugăciunea de Dezlegare care se citeşte la Slujba înmormântării. Un mare dar oferit de către Sfântul Ierarh Nifon spiritualităţii şi culturii noastre este apariţia trilogiei macariene: Liturghierul (1508), Octoihul (1510) şi Tetraevangheliarul (1512), toate tipărite la îndemnul sau.

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 11 august: Primul sfânt canonizat pe pământ românesc. Sfântul Nifon a fost Patriarh al Constantinopolului între anii 1486-1488 și 1496-1498, iar Mitropolit al Țarii Romanești între anii 1498 şi 1505. Ajunge în 1502 în ţara noastră, în vremea domniei lui Radu cel Mare. În 1503 a înfiinţat Episcopiile Râmnicului şi Buzăului. A trecut la cele veşnice pe 11 august 1508. Menţionăm că în anul 1517, moaştele sale au fost aduse în Tara Românească de Sfântul Voievod Neagoe Basarab. A fost canonizat în anul 1517, în timpul domniei Sfântului Domnitor Neagoe Basarab.

Rugăciunea de dimineață scrisă de Părintele Arsenie Boca

"Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă ca astăzi toată ziua să mă lepăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac şi astfel, ţinând la mine, să Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciunea Preasfântului Tău nume să-mi lucreze în minte mai mult decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, căci iată păcătuiesc în tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii în taina între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întuneric. Patimile au pus ţină pe ochii minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind în noi inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţă în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haina, aşa risipind în deşert zilele noastre, umbriţi şi dosădiţi până la pământ.

Doamne, Cel ce vii între oameni în taină, ai milă de noi şi pune foc temniţei, aprinde dragostea în inimile noastre, arde spinii patimilor noastre şi fă lumină sufletelor noastre. Doamne, Cela ce vii în taina între oameni, ai milă de noi, vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Tău cel Sfânt. Căci Duhul Sfânt se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea rămân neputincioase.

Doamne, Cel ce vii în taină, ai milă de noi, căci nu ne dăm seama cât suntem de nedesăvârşiţi şi cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât ne depărtăm noi prin păcatele noastre. Ci luminează lumina Ta peste noi, ca să vedem lumina prin ochii Tăi, să trăim în veci prin viaţa Ta. Lumina şi Bucuria noastră, slavă Ţie! Amin".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel