Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 17 decembrie - Cui trebuie să-i spui "La mulți ani!", astăzi. Pe data de 17 decembrie, este prăznuit Sfântul Proroc Daniel.
Sfântul Proroc Daniel s-a născut din seminţia lui Iuda, seminţie împărătească. A trăit cu 460 de ani înainte de Hristos. Când Ierusalimul a fost cucerit de împăratul babilonean Nabucodonosor, Daniel şi tinerii Anania, Azaria şi Misail au fost luaţi robi, scrie crestinortodox.ro.
Datorită înţelepciunii sale, Daniel este chemat de către Nabucodonosor la palatul său, împreună cu cei trei tineri. Refuză să se hrănească din bucăţele împăratului şi îi descoperă acestuia ca printr-o altă hrană (doar seminţe şi apă) se pot arăta mai frumoşi la chip decât cei ce se hrăneau din masa împăratului.
Pentru că nu s-au închinat unei statui a împăratului, cei trei tineri au fost aruncaţi într-un cuptor încins. Datorită credinţei lor, Dumnezeu va preface focul în rouă. Motivul pentru care nu a fost aruncat şi Daniel a fost acela că el primise numele Baltazar de la Asfanez, conducătorul eunucilor de la palatul lui Nabucodonosor, iar la babilonieni numele acesta era de o mare cinste, căci era nume de dumnezeu.
Ocrotitorul celor care au emigrat sau au fost duşi în exil
Refuza să se închine idolilor şi este aruncat într-o gropa cu lei, în vremea împăratului Darie, din care va ieşi nevătămat. Mai târziu va fi aruncat pentru a doua oară într-o groapă cu lei din cauza credinţei în Dumnezeul Cel Viu, dar şi de această dată va ieşi nevătămat.
Când împăratul Cirus le-a permis evreilor să se întoarcă în ţara lor de origine, Daniel a rămas în continuare cu persoanele care nu s-au mai întors. Astfel, Daniel devine ocrotitorul celor care au emigrat sau au fost duşi în exil. Daniel şi cei trei tineri au murit în vremea împăratului Atic.
Rugăciunea de dimineață scrisă de Părintele Arsenie Boca
"Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă ca astăzi toată ziua să mă lepăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac şi astfel, ţinând la mine, să Te pierd pe Tine.
Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciunea Preasfântului Tău nume să-mi lucreze în minte mai mult decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, căci iată păcătuiesc în tot ceasul.
Doamne, Cela ce vii în taina între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întuneric. Patimile au pus ţină pe ochii minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind în noi inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţă în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haina, aşa risipind în deşert zilele noastre, umbriţi şi dosădiţi până la pământ.
Doamne, Cel ce vii între oameni în taină, ai milă de noi şi pune foc temniţei, aprinde dragostea în inimile noastre, arde spinii patimilor noastre şi fă lumină sufletelor noastre. Doamne, Cela ce vii în taina între oameni, ai milă de noi, vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Tău cel Sfânt. Căci Duhul Sfânt se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea rămân neputincioase.
Doamne, Cel ce vii în taină, ai milă de noi, căci nu ne dăm seama cât suntem de nedesăvârşiţi şi cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât ne depărtăm noi prin păcatele noastre. Ci luminează lumina Ta peste noi, ca să vedem lumina prin ochii Tăi, să trăim în veci prin viaţa Ta. Lumina şi Bucuria noastră, slavă Ţie! Amin".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News