Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 17 iulie 2024 - Cui trebuie să-i spui "La mulți ani!". Pe data de 17 iulie, românii prăznuiesc o mare sfântă.
Sfânta Marina a aflat despre învățăturile lui Hristos la vârsta de doisprezece ani. După ce mama sa a murit, tatăl ei a început să o disprețuiască din cauza credinței sale creștine și nu a mai considerat-o fiica lui, potrivit crestinortodox.ro.
Într-o zi, în timp ce se afla pe câmp cu oile tatălui său, a întâlnit pe eparhul Olimvrie, cunoscut pentru prigonirea creștinilor. Olimvrie a dorit să o ia de soție, dar aflând că Marina era creștină, a ordonat să fie capturată și dusă în cetate pentru a fi torturată. A fost bătută crunt și aruncată în închisoare.
În temniță, diavolul i-a apărut sub forma unui șarpe, încercând să o sugrume. Marina a făcut semnul Sfintei Cruci, iar șarpele a explodat, iar ea a fost învăluită de o lumină divină.
În acel moment, toate rănile Marinei s-au vindecat. A doua zi, a fost supusă la foc și apă, dar a îndurat totul ca și cum nu ar fi fost în trupul ei. În cele din urmă, a fost condamnată la moarte prin decapitare. Sfânta Marina a trecut la cele veșnice la vârsta de 15 ani, în anul 270.
Troparul Sfintei Mucenițe Marina
Mielușeaua Ta, Iisuse, Marina, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, Te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.
Rugăciunea de dimineață scrisă de Părintele Arsenie Boca
"Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă ca astăzi toată ziua să mă lepăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac şi astfel, ţinând la mine, să Te pierd pe Tine.
Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciunea Preasfântului Tău nume să-mi lucreze în minte mai mult decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, căci iată păcătuiesc în tot ceasul.
Doamne, Cela ce vii în taina între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întuneric. Patimile au pus ţină pe ochii minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind în noi inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţă în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haina, aşa risipind în deşert zilele noastre, umbriţi şi dosădiţi până la pământ.
Doamne, Cel ce vii între oameni în taină, ai milă de noi şi pune foc temniţei, aprinde dragostea în inimile noastre, arde spinii patimilor noastre şi fă lumină sufletelor noastre. Doamne, Cela ce vii în taina între oameni, ai milă de noi, vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Tău cel Sfânt. Căci Duhul Sfânt se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea rămân neputincioase.
Doamne, Cel ce vii în taină, ai milă de noi, căci nu ne dăm seama cât suntem de nedesăvârşiţi şi cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât ne depărtăm noi prin păcatele noastre. Ci luminează lumina Ta peste noi, ca să vedem lumina prin ochii Tăi, să trăim în veci prin viaţa Ta. Lumina şi Bucuria noastră, slavă Ţie! Amin".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu