Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 17 septembrie 2024 - Cruce neagră

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 17 septembrie 2024. Sfânta Muceniţă Sofia şi fiicele sale, Pistis, Elpis şi Agapis sunt prăznuite pe 17 septembrie.

Au trăit în Italia şi au pătimit în timpul domniei lui Adrian (117-138). Sofia, nume grecesc, înseamnă înţelepciune. Ea a avut trei fiice pe care le-a botezat cu numele celor trei virtuţi teologice: Pistis - credinţă, Elpis - nădejde şi Agapis - dragoste.

Prefectul provinciei, Antioh, le-a denunţat împăratului Adrian că sunt creştine. Împăratul le-a poruncit să aducă jertfă zeiţei Artemis. Pentru că au refuzat, împăratul a poruncit să fie omorâte doar fiicele, ca mama să sufere mai mult, nu doar chinurile pedepselor, ci şi pierderea fiicelor, scrie crestinortodox.ro.

Fetele au fost martirizate în anul 137. Când au primit moartea, Pistis avea 12 ani, Elpis 10 ani şi Agapis nouă ani. Sofia a luat trupurile celor trei fiice şi le-a îngropat pe un deal, în afara cetăţii. După trei zile de rugăciune, la mormântul acestora şi-a dat duhul în mâinile Domnului.

Mormintele Sfintei Sofia şi ale fiicelor sale au fost localizate pe drumul roman Via Aurelia. Deasupra acestor morminte, s-a ridicat Biserica "Sfântul Mucenic Pangratie". Din anul 1992, Sfânta Muceniţă Sofia este ocrotitoarea capitalei Bulgariei.

Rugăciunea zilei de marţi

"Doamne Dumnezeul meu, osândit stau înaintea Feţei Tale celei Sfinte, şi-mi mărturisesc nevrednicia, neputinţa şi sărăcia mea cea mare. Pentru aceasta mă rog Ţie, o, Izvor dulce şi noianul îndurării, deschide stavilele cerului şi plouă asupra mea bunătăţile îndurării Tale, ca să pot scoate lacrimi, să plâng, să spăl şi să curăţesc sufletul meu de întinăciunea păcatelor, cu căinţă tare şi adevărată. Şi ca să-mi dai acest dar, Stăpâne, pun mijlocitor pe Înaintemergătorul Ioan, către care zic: O, învăţătorule al credinţei şi mărite Prorocule, care eşti mai mare decât toţi prorocii, precum Însuşi Fiul lui Dumnezeu te-a numit în Sfânta Evanghelie, tu care ai arătat poporului pe Stăpânul Hristos, tu care L-ai botezat în Iordan şi ai văzut cerurile deschizându-se, tu care ai auzit glasul Părintelui Ceresc şi ai văzut pe Duhul Sfânt ca un porumbel pogorându-se peste El. Rogu-te, ajută-mi cu mijlocirea ta, tu care stai în cer înaintea judecătorului Veşnic, şi fă să se îndure de mine, că ai multă îndrăzneală înaintea Lui. Întinde mâna aceea cu care L-ai botezat şi strică cugetele mele cele rele şi mă întăreşte să-mi petrec viaţa pe calea cea bună a lui Dumnezeu. O, Prorocule, luminează-mi mintea cu poruncile Domnului, ca să le ţin minte şi să le păzesc până la capătul vieţii mele. Şi să stai lângă mine în ora morţii mele, să mă duci pocăit înaintea Stăpânului meu, Dumnezeu. Roagă-te încă şi pentru toată lumea, ca Dumnezeu să dea ajutor creştinilor, şi celor vii şi celor răposaţi, şi să-i odihnească de nevoile cele multe, să le dea toate cele de trebuinţă şi să-i învrednicească Împărăţiei Sale. Amin."

Sursa: doxologia.ro

Rugăciunea de dimineață scrisă de Părintele Arsenie Boca

"Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă ca astăzi toată ziua să mă lepăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac şi astfel, ţinând la mine, să Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciunea Preasfântului Tău nume să-mi lucreze în minte mai mult decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, căci iată păcătuiesc în tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii în taina între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întuneric. Patimile au pus ţină pe ochii minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind în noi inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţă în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haina, aşa risipind în deşert zilele noastre, umbriţi şi dosădiţi până la pământ.

Doamne, Cel ce vii între oameni în taină, ai milă de noi şi pune foc temniţei, aprinde dragostea în inimile noastre, arde spinii patimilor noastre şi fă lumină sufletelor noastre. Doamne, Cela ce vii în taina între oameni, ai milă de noi, vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Tău cel Sfânt. Căci Duhul Sfânt se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea rămân neputincioase.

Doamne, Cel ce vii în taină, ai milă de noi, căci nu ne dăm seama cât suntem de nedesăvârşiţi şi cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât ne depărtăm noi prin păcatele noastre. Ci luminează lumina Ta peste noi, ca să vedem lumina prin ochii Tăi, să trăim în veci prin viaţa Ta. Lumina şi Bucuria noastră, slavă Ţie! Amin".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel