Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 18 noiembrie 2023. Pe data de 18 noiembrie 2023, este prăznuit Sfântul Mucenic Platon.
Sfântul Mucenic Platon s-a născut în părţile Galatiei, din cetatea Anghira. Pentru că se arată mărturisitor al învăţăturii lui Hristos, a fost supus la diverse suferinţe fizice din porunca guvernatorului Agripin: i s-au pus pe piept bucăţi de fier încins, trupul său a fost aruncat în foc, smoala, untdelemn încins, etc. După multe pătimiri, guvernatorul îl sfătuieşte pe Platon "că e timpul să se abată de la moarte spre viaţa”, adică să se închine idolilor şi să scape de moartea venită prin chinuri.
La auzul acestor cuvinte, Platon a răspuns: "Bine mă înveţi Agripine ca să mă abat de la moarte spre viaţa, căci fug de moartea cea veşnică şi caut viaţa cea fără de moarte... Nici focul, nici rănile, nici mânia fiarelor, nici tăierea mădularelor nu mă vor despărţi pe mine de Dumnezeul cel viu; pentru că nu iubesc veacul acesta de acum, ci pe Hristosul meu, Care pentru mine a murit şi a înviat". După ce a petrecut optsprezece zile fără mâncare şi fără apă, i s-a tăiat capul.
Troparul Sfântului Mucenic Platon şi al Sfântul Mucenic Roman, diaconul
Mucenicii Tăi, Doamne, intru nevoinţele lor, cununile nesctricaciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Rugăciunea zilei de vineri
Doamne Iisuse Hristoase, Mântuitorul cel dulce al sufletului meu, în această zi a Răstignirii Tale pe Cruce ai pătimit şi ai luat moarte pentru păcatele noastre, mă mărturisesc înaintea Ta, cum că eu sunt cel ce Te-am răstignit cu păcatele mele cele multe. Mă rog, însă, Bunătăţii Tale celei nespuse, să mă învredniceşti cu Darul Tău, Doamne, ca şi eu să pot răbda patimi pentru credinţa, speranţa şi iubirea ce le am către Tine, precum Tu Cel îndurat ai răbdat pentru mântuirea mea. Întăreşte-mă, o, Doamne, ca de astăzi înainte să port Crucea Ta cu bucurie şi cu mare căinţă şi să urăsc cugetele mele şi voinţele mele cele rele. Sădeşte în inima mea întristarea de moartea Ta, ca să o simt precum au simţit-o iubita ta Maică, ucenicii Tăi şi femeile purtătoare de mir ce stăteau lângă Crucea Ta.
Luminează-mi simţirile cele sufleteşti, ca să se mişte şi să priceapă moartea Ta, precum ai făcut de Te-au cunoscut făpturile cele neînsufleţite, când s-au mişcat la Răstignirea Ta şi mai vârtos, cum te-a cunoscut tâlharul cel credincios şi pocăit şi ţi s-a plecat, de l-ai pus în rai. Dă-mi, Doamne, şi mie, tâlharului celui rău, Darul Tău, precum atunci l-ai dat aceluia şi-mi iartă păcatele, pentru Sfintele Tale Patimi şi cu bună întoarcere şi căinţă mă aşază împreună cu el în Rai, ca un Dumnezeu şi Ziditor ce-mi eşti. Mă închin Crucii Tale, Hristoase, şi pentru iubirea Ta către noi, zic către dânsa:
Bucură-te, cinstită Cruce a lui Hristos, pe care ridicat şi pironit fiind Domnul, a mântuit lumea!
Bucură-te, pom binecuvântat, pentru că tu ai ţinut rodul vieţii, care ne-a mântuit de moartea păcatului.
Bucură-te, drugul cel tare, care ai sfărâmat uşile iadului.
Bucură-te, cheie împărătească, ce ai deschis uşa raiului.
O, Hristoase al meu răstignit, câte ai pătimit pentru noi! Câte răni, câte scuipări şi câtă ocară ai răbdat pentru păcatele noastre şi pentru a ne da încă pildă de adevărată răbdare în suferinţele şi necazurile vieţii acesteia!
Și fiindcă acestea ni le trimite Dumnezeu pentru păcatele noastre, ca să ne îndreptăm şi să ne apropiem de El, şi aşa, numai spre folosul nostru ne pedepseşte în această viaţă. De aceea, rogu-mă Ţie, Stăpâne, ca la necazurile, ispitele şi durerile câte ar veni asupra mea, să-mi înmulţeşti împreună şi răbdarea, puterea şi mulţumirea, căci cunosc că neputincios sunt de nu mă vei întări, orb de nu mă vei lumina, legat de nu mă vei dezlega, fricos de nu mă vei face îndrăzneţ, pierdut de nu mă vei cerca, sclav de nu mă vei răscumpăra cu bogata şi Dumnezeiasca Ta putere şi cu Darul Sfintei Tale Cruci, căreia mă închin şi o măresc, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News