Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 2 august 2021. Românii pomenesc, pe 2 august, aducerea moaștelor Sfântului întâiului Mucenic și Arhidiacon Stefan.
Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 2 august 2021. Sfântul Arhidiacon Ştefan este pomenit în fiecare an pe 27 decembrie. Pentru că a proclamat într-un mod public şi solemn divinitatea Mântuitorului, a fost dat morţii.
Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 2 august 2021. Moaştele Sfântului Ştefan au fost descoperite în timpul Sfântului Mare Împărat Constantin cel Mare. Aceasta a fost ucis cu pietre de către iudei în primii ani ai Bisericii creştine, iar trupul său a stat neîngropat timp de două zile și o noapte, după ce a fost liuat pe ascuns de oamenii lui Gamaliel.
Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 2 august 2021. Moaştele Sfântului Arhidiacon Ştefan au fost duse spre îngropare de către Gamaliel, în satul Cafargamala, de lângă Ierusalim. Gamaliel, renumitul învăţător al legii evreieşti, va primi credinţa în Hristos.
Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 2 august 2021. Moaştele Sfântului Mucenic şi Arhidiacon Ştefan au fost mutate cu procesiune în Sion şi înmormântate într-o biserică ridicată de boierul Alexandru, scrie crestinortodox.ro. Când acest boier a murit, i s-a făcut un sicriu de chiparos asemenea cu cel al sfântului şi a fost îngropat lângă mormântul Sfântului Ştefan.
Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 2 august 2021. Iuliana, soţia boierului Alexandru, dorind să ia trupul bărbatului ei şi să-l ducă în ţara sa, la Constantinopol, fiind cuprinsă de pronia dumnezeiască, a lăsat sicriul soţului şi a luat racla sfântului. Racla a fost aşezată de Împăratul Constantin în palatul împărătesc.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News