Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 20 decembrie 2023

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Calendar Creștin Ortodox. Pe data de 20 decembrie, este prăznuit Sfântul Ignatie Teoforul.

Sfântul Ignatie Teoforul (35-107) - se crede că a fost sirian de origine şi că, înainte de convertirea sa la creştinism, ar fi fost păgân şi mare persecutor al creştinilor. Potrivit tradiţiei, Ignatie a fost episcop de Antiohia, potrivit crestinortodox.ro. A fost arestat, împreună cu alţi creştini, în timpul persecuţiei din Antiohia şi pedepsit cu moartea prin aruncare la fiare, în amfiteatrul de la Roma. A luptat împotriva celor care susţineau că Hristos a avut un trup aparent:

"Fiţi, prin urmare, surzi când vi se vorbeşte de altceva decât de Iisus Hristos, Cel din seminţia lui David, Fiu al Mariei, Cel Care cu adevărat S-a născut, a mâncat şi a băut, Care cu adevărat a fost prigonit în timpul lui Pilat din Pont, Care cu adevărat a fost răstignit şi a murit în văzul celor cereşti, al celor pământeşti şi al celor de dedesubt, Care cu adevărat a înviat din morţi" (Către Tralieni, IX, 1).

Sfântul Ignatie a predicat unirea în jurul episcopului, înconjurat de prezbiteri: "Aveţi grijă să nu luaţi parte decât la o singură Euharistie; căci nu există decât un singur trup, Domnul nostru Iisus Hristos, şi un singur potir spre unirea cu sângele Său; un singur jertfelnic, după cum un singur episcop cu preoţii şi diaconii, împreună cu mine slujitori".

A suferit moarte martirică la Roma, în timpul domniei împăratului Traian (98-117).Părticele din moaştele sale se afla în Catedrala episcopală din Galaţi, la Schitul Dârvari din Capitala şi la Mănăstirea Tismana.

Rugăciunea zilei de miercuri

Doamne Atotputernice şi Atotîndurate, îmi aduc aminte că Te-ai născut Om din Sfânta Fecioară în peşteră şi ai fost vândut cu treizeci de arginţi de ucenicul cel viclean, ca să ne răscumperi pe noi, păcătoşii, de sub puterea diavolului. Pentru aceasta, Te rog, îndură-Te de mine, păcătosul!

Primeşte, Doamne, această mică rugăciune a mea şi umilită a mea voinţă, că mă întristez pentru că Te-am întristat şi mă amărăsc pentru că Te-am supărat fără de număr. La Tine, Preabunule Mântuitor, am toată nădejdea şi cred că Tu, Care din iubire de oameni ai primit să fii vândut pentru noi, Te vei îndura şi de mine acum, ca să mă mântuieşti de chinurile cele de veci şi să mă învredniceşti Împărăţiei Tale. Nu Te depărta de la mine, Doamne, şi ajută-mi ca în toate să fac voia Ta şi să nu Te mai răstignesc în toate zilele cu faptele mele cele păcătoase, nici să Te batjocoresc cu cugetele mele cele rele, precum făceau iudeii cei necredincioşi în timpul Sfintelor Tale Patimi, ci ca femeia cea păcătoasă să-Ţi spăl picioarele, cu lacrimile ochilor mei, ca să mă învrednicesc a auzi şi eu din Gura Ta cea dulce: Iertate să-ţi fie păcatele. Amin.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel