Pe data de 21 ianuarie este prăznuit Sfântul Maxim Mărturisitorul.
Sfântul Maxim Mărturisitorul s-a născut în anul 580, în Constantinopol, într-o familie nobilă. A intrat în monahism în mănăstirea Chrysopolis. Misiunea principală a Sfântului Maxim Mărturisitorul a fost apărarea dreptei credinţe împotriva monotelismului, scrie crestinortodox.ro. Adepţii monotelismului susţineau că în Hristos nu a existat decât o singură voinţă şi o singură lucrare: cea dumnezeiască.
Împăratul Heraclius (610-641), accepta să se afirme că în Hristos există o singură lucrare, scopul fiind de a atrage de partea sa teritoriile desprinse din cauza Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon: Egiptul, Siria şi Palestina. Însă, a fi de acord cu afirmaţia că în Hristos există o singură lucrare, însemna a fi de acord cu învăţătura că natura umană nu mai persistă în Hristos.
Sfântul Maxim Mărturisitorul reuşeşte să condamne monotelismul, împreună cu papa Martin. Sunt arestaţi şi trimişi în exil. Papa Martin moare în urma chinurilor la care a fost supus în temniţă, iar Sfântul Maxim, adus în Constantinopol în anul 662, după exilul petrecut în 655, primeşte pedeapsa de a i se tăia limba şi mâna dreaptă. Va muri la puţin timp, în cursul aceluiaşi an şi va fi îngropat în Mănăstirea "Sfântul Arsenie".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu