Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 26 martie 2020. În Calendar Creștin Ortodox, pe data de 26 martie, este prăznuit Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil.
Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 26 martie 2020. Sfântul Arhanghel Gavriil este cel care a adus vestea cea bună Fecioarei Maria. El este vestitorul Întrupării Fiului lui Dumnezeu. Sfântul Gavriil este unul dintre cei şapte îngeri de mare sfat care stau înaintea Tronului lui Dumnezeu, scrie crestinortodox.ro. El s-a înfăţişat şi lui Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul. Eladuce veştile cele bune ale lui Dumnezeu.
Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 26 martie 2020. Tot Sfântul Arhanghel Gavriil este cel care a adus vestea cea bună şi Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana, cum că vor naşte o fată, pe Maica Domnului, dar și cel care l-a însoţit pe Moise, în pustie, atunci când dreptul a scris Cartea Facerii.
Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 26 martie 2020. Tot el este cel mai de seamă dintre toate cetele îngereşti, el stând lângă Tronul lui Dumnezeu.
Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 26 martie 2020. Mai marele Voievod al Oştilor cereşti, rugamu-te pe ţine noi nevrednicii. Ca prin rugăciunile tale să ne acoperi pe noi, cu acoperământul aripilor măririi tale celei netrupeşti, păzindu-ne pe noi cei ce cădem cu deadinsul şi strigăm: Izbăveşte-ne din nevoi ca un mai mare peste cetele puterilor celor de sus.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu