Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 27 august 2024

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 27 august 2024. Pe data de 27 august, este prăznuit Sfântul Fanurie.

Sfântul Fanurie era cel mai mare dintre cei doisprezece frați ai săi. După ce tatăl său a murit, mama lui a început să cânte și să danseze în diferite locuri, ducând o viață păcătoasă. Când Fanurie a aflat acest lucru, a decis să se retragă în pustiu, conform crestinortodox.ro. Acolo a primit botezul și, după o perioadă, s-a întors în orașul natal, unde a descoperit că mama lui murise.

Revenit în pustie, Fanurie a dus o viață austeră și, prin rugăciune, a vindecat surzii și orbii, botezându-i și învățându-i adevărata credință. Deși a săvârșit numeroase minuni, a fost nevoit să părăsească cetatea din cauza răutății oamenilor.

Aceștia susțineau că minunile sale nu erau înfăptuite cu ajutorul lui Dumnezeu, ci al demonilor. A ajuns în Egipt, unde a readus-o la viață pe fiica regelui, ceea ce l-a determinat pe împărat și pe slujitorii săi să primească botezul.

După un timp, vrăjitorii din Egipt s-au răzvrătit împotriva lui Fanurie, iar acesta a fost supus la chinuri cumplite: i-au fost tăiate mâinile, degetele de la picioare, urechile, i-au fost smulse dinții, a fost lovit cu pietre, iar în cele din urmă i s-a tăiat capul.

Rugăciune către Sfântul Mucenic Fanurie

"Către tine, Sfinte Mucenice Fanurie, înălțându-ne gândurile, noi, păcătoșii, cu umilință și cu căldură te rugăm: caută dintru înălțimea cea plină de slavă a cerurilor, unde, prin viața ta Sfântă și prin chinurile tale mucenicești pentru Hristos, ți-ai dobândit sălășluire veșnică, și te milostivește de suferințele, durerile, pătimirile, necazurile, amărăciunile și strâmtorările noastre.

Și te roagă cu îndrăzneala pe care ai agonisit-o, către Stăpânul tău ceresc și Dumnezeul nostru, să ne ierte păcatele pe care cu știință și cu neștiință, pururea, ca niște robi nevrednici săvârșim, și să nu se mânie pe noi până în sfârșit, pentru puținătatea dragostei noastre față de El și față de aproapele nostru; ci să fie pururea plin de milostivire față de noi și să îndepărteze de la noi toată suferința și durerea, toate patimile și necazurile, toate amărăciunile și strâmtorările, zidind în noi cuget curat, ca să putem rupe cu viața noastră de păcat de până acum, și privind la ceruri, să ne înflăcărăm de dorul de a deveni și noi bineplăcuți lui Dumnezeu.

Așa, Sfinte Mucenice Fanurie, fii povățuitorul și îndrumătorul nostru pe cărările cele necunoscute ale vieții, pentru ca urmând pilda credinței și a dragostei tale față de Hristos, să ne învrednicim de darurile tale, pentru iubirea de oameni și binecuvântarea Marelui nostru Dumnezeu; și trecând dintru această viață pământească, să ne bucurăm, laolaltă cu tine și cu toți cei bineplăcuți din veac ai Domnului, de împărăția cea nesfârșită a cerurilor și de partea celor drepți, ca împreună cu toți și înconjurați de cereștii îngeri, să aducem slavă, cinste și închinăciune lui Dumnezeu Celui slăvit în Treime, în vecii vecilor. Amin!"

Sursa: doxologia.ro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel