Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 29 ianuarie 2024. Pe data de 29 ianuarie, este prăznuită "Aducerea moaștelor Sfântului Ignatie Teoforul".
Publicitate
Sfântul Ignatie Teoforul a fost ucenici ai Sfântului Ioan Evanghelistul. Se crede că a fost hirotonit episcop de Sfântul Apostol Petru. Numele "Teoforul" înseamnă "purtător de Dumnezeu". Potrivit tradiţiei ar fi fost copilul pe care Hristos l-a luat în braţe pentru a-l arăta ucenicilor Săi ca model de smerenie (Matei 18, 2-4), scrie crestinortodox.ro.
A suferit moarte martirică la Roma, în timpul domniei împăratului Traian (98-117). A fost arestat, împreună cu alţi creştini, în timpul persecuţiei din Antiohia şi pedepsit cu moartea: "Lăsaţi-mă să fiu mâncare fiarelor, prin care pot dobândi pe Dumnezeu. Sunt grâu al lui Dumnezeu şi sunt măcinat de dinţii fiarelor, ca să fiu pâine curată a lui Hristos".
Câţiva creştini au adunat rămăşiţele sale din amfiteatrul de la Roma şi le-au adus la Antiohia.
Rugăciunea zilei de luni
Doamne Iisuse Hristoase, cu adâncă umilinţă recunosc şi mărturisesc, că în toată ziua păcătuiesc contra iubirii Tale Dumnezeieşti. Deci, astăzi, că este luni şi începutul săptămânii, mă rog cu umilinţă îndurării Tale celei mari: iartă-mi păcatele cele de voie şi fără de voie, şi-mi ajută să pun început bun şi să port mai multă grijă de sufletul meu, pentru care ai răbdat atâtea dureri la Sfânta Ta Răstignire! O, Doamne, astăzi Îîţi dau sufletul şi trupul meu şi voinţa mea, rugându-Te să fie voia Ta cu mine, după bună plăcerea Ta. Pedepseşte-mă, Doamne, după îndurarea Ta, în această lume, iar nu în cealaltă viaţă. Şi iartă pe cei vii şi pe cei răposaţi, pentru rugăciunile Sfintei Tale Biserici, şi pe toți ne învredniceşte de mărirea Ta în Rai.
La aceasta pun mijlocitori pe Sfinţii Tăi Îngeri, către care zic: O, cereştilor ajutători şi păzitori ai oamenilor, vouă mă închin şi vă mulţumesc pentru ajutorul şi conducerea ce ne-o daţi în toate zilele nouă, nevrednicilor şi păcătoşilor. Scutiţi-mă de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi, ca să nu mai păcătuiesc de acum înaintea Dumnezeului meu! Învredniciţi-mă să vă văd la moartea mea, stând în jurul meu şi să duceţi sufletul meu în cer, ca să se închine măririi Feţei lui Dumnezeu, iar vouă să vă mulţumesc acolo, pentru purtarea de grijă ce aţi avut pentru mine şi binele vostru să-l spun cu glas neîncetat în veci. Amin.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu