Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 29 septembrie 2023. Pe data de 29 septembrie, este prăznuit Sfântul Chiriac Sihastrul.
Sfântul Chiriac Sihastrul s-a născut la anul 448, în vremea împăratului Teodosie cel Mic, în Corint. Fiind nepot al Episcopului Petru al Corintului, încă de copil a fost hirotesit citeţ al bisericii catedralei. La vârsta de optsprezece ani, Chiriac ajunge la Ierusalim unde îl cunoaşte pe Sfântul Eftimie, care i-a prorocit că va ajunge un mare duhovnic, scrie crestinortodox.ro. Sfântul Efitimie l-a tuns în monahism, trimiţându-l totodată la Sfântul Gherasim de la Iordan. Aici Sfântul Chiriac a petrecut vreme de nouă ani.
După moartea Sfântului Gherasim s-a întors însă la Mănăstirea Sfântului Eftimie. După zece ani, fugind de slava oamenilor, a sihăstrit în locuri diferite, în cele din urmă stabilindu-se la Mănăstirea Sfântului Hariton. Sfântul Chiriac Sihastrul a spus despre sine că în toate zilele vieţii lui lumina soarelui nu l-a văzut mâncând, nici a apus fiind el supărat pe cineva.
A fost cunoscut atât pentru nevoinţele sale cât şi pentru darul facerii de minuni. Sinaxarul îl aminteşte că "puternic vindecător al bolnavilor, şi blând mângâietor al celor întristaţi”. Sfântul Chiriac a fost şi un mare luminător al Bisericii, Stâlp al Ortodoxiei, luptând mai ales împotriva ereziilor lui Origen.
Rugăciunea de dimineață scrisă de Părintele Arsenie Boca
"Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă ca astăzi toată ziua să mă lepăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac şi astfel, ţinând la mine, să Te pierd pe Tine.
Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciunea Preasfântului Tău nume să-mi lucreze în minte mai mult decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, căci iată păcătuiesc în tot ceasul.
Doamne, Cela ce vii în taina între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întuneric. Patimile au pus ţină pe ochii minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind în noi inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţă în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haina, aşa risipind în deşert zilele noastre, umbriţi şi dosădiţi până la pământ.
Doamne, Cel ce vii între oameni în taină, ai milă de noi şi pune foc temniţei, aprinde dragostea în inimile noastre, arde spinii patimilor noastre şi fă lumină sufletelor noastre. Doamne, Cela ce vii în taina între oameni, ai milă de noi, vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Tău cel Sfânt. Căci Duhul Sfânt se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea rămân neputincioase.
Doamne, Cel ce vii în taină, ai milă de noi, căci nu ne dăm seama cât suntem de nedesăvârşiţi şi cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât ne depărtăm noi prin păcatele noastre. Ci luminează lumina Ta peste noi, ca să vedem lumina prin ochii Tăi, să trăim în veci prin viaţa Ta. Lumina şi Bucuria noastră, slavă Ţie! Amin".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu