Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 3 mai 2023

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: pxhere.com
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: pxhere.com

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 3 mai 2021. Pe data de 3 mai este prăznuit Cuviosul Irodion. 

Cuviosul Irodion s-a născut în 1821, în Bucureşti şi a primit la botez numele de Ioan. La vârsta de 20 de ani, a intrat ca frate în Mănăstirea Cernica. Primeşte îngerescul chip al călugăriei pe 3 decembrie 1846, sub numele de Irodion, scrie crestinortodox.ro.

În septembrie 1850, Calinic este hirotonit episcop la Râmnicu Vâlcea. Cu acest prilej, Calinic ia cu sine, alături de alţi vieţuitori, şi pe Irodion. În anul 1854, îl numeşte stareţ al schitului Lainici. A păstorit cu mici întreruperi 41 de ani, între anii 1854-1900. La mormântul Părintelui Irodion se făceau minuni, se vindecau demonizaţii şi se alungau duhurile necurate

Trecerea Cuviosului Irodion în rândul sfinţilor a fost aprobată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, în cadrul şedinţei de lucru din 29 octombrie 2010. Sfântul Sinod a hotărât ca ziua sa de prăznuire să fie 3 mai, ziua trecerii sale la cele veşnice. Canonizarea Cuviosului Irodion a fost proclamata duminică, 1 mai 2011, la Mănăstirea Lainici.

Rugăciunea de dimineață scrisă de Părintele Arsenie Boca

"Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă ca astăzi toată ziua să mă lepăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac şi astfel, ţinând la mine, să Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciunea Preasfântului Tău nume să-mi lucreze în minte mai mult decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, căci iată păcătuiesc în tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii în taina între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întuneric. Patimile au pus ţină pe ochii minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind în noi inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţă în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haina, aşa risipind în deşert zilele noastre, umbriţi şi dosădiţi până la pământ.

Doamne, Cel ce vii între oameni în taină, ai milă de noi şi pune foc temniţei, aprinde dragostea în inimile noastre, arde spinii patimilor noastre şi fă lumină sufletelor noastre. Doamne, Cela ce vii în taina între oameni, ai milă de noi, vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Tău cel Sfânt. Căci Duhul Sfânt se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea rămân neputincioase.

Doamne, Cel ce vii în taină, ai milă de noi, căci nu ne dăm seama cât suntem de nedesăvârşiţi şi cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât ne depărtăm noi prin păcatele noastre. Ci luminează lumina Ta peste noi, ca să vedem lumina prin ochii Tăi, să trăim în veci prin viaţa Ta. Lumina şi Bucuria noastră, slavă Ţie! Amin".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel