Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 3 noiembrie 2023. Pe data de 3 noiembrie, sunt prăznuiți Sfinții Achepsima, episcopul, Iosif, preotul, și Aitala.
Sfinţii Achepsima, episcopul, Iosif, preotul şi Aitala, diaconul au trăit în secolul al IV lea, în vremea împăratului Sapor, regele perşilor. Achepsima a fost arestat în timpul prigoanei împotriva creştinilor şi aruncat în temniţă, unde a stat trei ani. După ce a fost torturat, a fost decapitat.
Moartea sa i-a fost descoperită în chip minunat de un copil, care, potrivit tradiţiei, a intrat în casa acestuia şi l-a sărutat pe cap spunându-i: "Fericit este acest cinstit cap, căci cu cununa muceniciei pentru Hristos se va încununa!", scrie crestinortodox.ro.
Iosif şi Aitala au fost îngropaţi în pământ până la mijloc, iar torţionarii i-au silit pe creştini să îi bată cu pietre. Noaptea, trupul lui Iosif a dispărut, iar peste trupul lui Aitala a răsărit un arbore de mir care aducea vindecarea de orice boală. Arborele a rezistat timp de cinci ani, până când păgânii l-au tăiat din rădăcină.
Rugăciunea de dimineață scrisă de Părintele Arsenie Boca
"Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă ca astăzi toată ziua să mă lepăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac şi astfel, ţinând la mine, să Te pierd pe Tine.
Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciunea Preasfântului Tău nume să-mi lucreze în minte mai mult decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, căci iată păcătuiesc în tot ceasul.
Doamne, Cela ce vii în taina între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întuneric. Patimile au pus ţină pe ochii minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind în noi inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţă în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haina, aşa risipind în deşert zilele noastre, umbriţi şi dosădiţi până la pământ.
Doamne, Cel ce vii între oameni în taină, ai milă de noi şi pune foc temniţei, aprinde dragostea în inimile noastre, arde spinii patimilor noastre şi fă lumină sufletelor noastre. Doamne, Cela ce vii în taina între oameni, ai milă de noi, vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Tău cel Sfânt. Căci Duhul Sfânt se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea rămân neputincioase.
Doamne, Cel ce vii în taină, ai milă de noi, căci nu ne dăm seama cât suntem de nedesăvârşiţi şi cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât ne depărtăm noi prin păcatele noastre. Ci luminează lumina Ta peste noi, ca să vedem lumina prin ochii Tăi, să trăim în veci prin viaţa Ta. Lumina şi Bucuria noastră, slavă Ţie! Amin".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu