Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 3 octombrie 2019

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 3 octombrie 2019. Pe data de 3 octombrie, este prăznuit Sfântul Dionisie Areopagitul.

Alegeri prezidentiale 2024

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 3 octombrie 2019. Sfântul Dionisie Areopagitul s-a născut în Atena. Este primul autor patristic care ne-a lăsat o ierarhizare a cetelor îngereşti. În prima treaptă, care este cea mai înaltă, sunt: Tronurile, Heruvimii şi Serafimii. A doua treaptă: Stăpâniile, Domniile şi Puterile. A treia: Începătoriile, Arhanghelii şi Îngerii.

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 3 octombrie 2019. Dionisie se întâlnește cu Pavel în Areopag, iar în anul 51 se converteşte la creştinism. Mai târziu, este hirotonit episcop în Atena. Îi cunoaşte pe ceilalalti Apostoli ai lui Hristos și merge la Ierusalim ca să o cunoască pe Maica Domnului. Acesta a participat la înmormântarea Feciorei Maria.

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 3 octombrie 2019. Sfântul Dionisie Areopagitul a zidit o biserică în cetatea Parisului şi a reuşit să convertească mulţi păgâni la creştinism. Acesta a sfârşit prin a fi decapitat pe vremea împăratului Domitian (81-96).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel