Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 30 iunie 2022. Pe data de 30 iunie, Biserica Ortodoxă prăzunuiește Soborul Sf. 12 Apostoli, dar și pe Sf. Ier. Ghelasie de la Ramet.
Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeţ s-a nevoit în veacul al XIV-lea, mai întâi că sihastru pe valea pârâului Râmeţ din Munţii Apuseni şi apoi ca egumen al Mănăstirii Râmeţ din judeţul Alba, scrie crestinortodox.ro. Pe peretele bisericii de la Râmeţ, perete care desparte naosul de pronaos, se afla următoarea inscpritie: "Scris-am eu mult greşitul robul lui Dumnezeu Mihul zugravul de la Crisul Alb în timpul Arhiepiscopului Ghelasie, anul 1377, 2 iulie, în zilele regelui Ludovic“. Această inscripţie este prima menţiune a unui întâistătător ortodox al Transilvaniei în istoria Bisericii noastre.
Potrivit tradiţiei, Sfântul Ghelasie avea doisprezece ucenici cu care împreună se ruga, postea şi săvârşea sfintele slujbe. Nu mânca decât sâmbătă şi duminică, iar în celelalte zile se hrănea doar cu Sfintele Taine. Sfântul Ghelasie era atât părintele sihaştrilor din Munţii Râmeţ, cât şi al sătenilor din Tara Moţilor. Mulţi din cei stăpâniţi de duhurile necurate au primit vindecare prin rugăciunile sale.
La trecerea sa la cele veşnice, trupul său a fost îngropat lângă vechea biserică a Mănăstirii Râmeţ. Cu timpul a devenit necunoscut locul în care a fost înmormântat. Capul Sfântului Ghelasie a fost identificat după ce o femeie bolnavă de epilepsie s-a vindecat după ce s-a atins de el.
Pe 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii noastre a hotărât canonizarea oficială a Sfântului Ghelasie şi trecerea numelui său în calendarul ortodox. Canonizarea solemnă s-a făcut la Râmeţ la 29 iunie 1992. Pomenirea Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeţ se va face la 30 iunie.
Rugăciunea de dimineață scrisă de Părintele Arsenie Boca
"Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă ca astăzi toată ziua să mă lepăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac şi astfel, ţinând la mine, să Te pierd pe Tine. Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciunea Preasfântului Tău nume să-mi lucreze în minte mai mult decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, căci iată păcătuiesc în tot ceasul.
Doamne, Cela ce vii în taina între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întuneric. Patimile au pus ţină pe ochii minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind în noi inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţă în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haina, aşa risipind în deşert zilele noastre, umbriţi şi dosădiţi până la pământ.
Doamne, Cel ce vii între oameni în taină, ai milă de noi şi pune foc temniţei, aprinde dragostea în inimile noastre, arde spinii patimilor noastre şi fă lumină sufletelor noastre. Doamne, Cela ce vii în taina între oameni, ai milă de noi, vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Tău cel Sfânt. Căci Duhul Sfânt se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea rămân neputincioase.
Doamne, Cel ce vii în taină, ai milă de noi, căci nu ne dăm seama cât suntem de nedesăvârşiţi şi cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât ne depărtăm noi prin păcatele noastre. Ci luminează lumina Ta peste noi, ca să vedem lumina prin ochii Tăi, să trăim în veci prin viaţa Ta. Lumina şi Bucuria noastră, slavă Ţie! Amin".
Sursa: crestinortodox.ro
Rugăciunea făcătoare de minuni către Fecioara Maria
"Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare spre tine îmi îndrept gândul, inima şi toate simţurile şi te rog cu lacrimi:
Până când, Măicuţă a milostivirii va fi această durere necontenită pe pământ?
Până când, vrăjmaşii nevăzuţi ai neamului omenesc vor da lovituri atât de puternice bieţilor oameni?
Până când, vor pângări şi vor necinsti trupurile, sufletele şi vieţile lor? Înşelându-i ca să nu cunoască adevărul, să nu îndeplinească poruncile divine şi să nu dea slavă şi cinste pururi măritului Dumnezeu Cel în Treime închinat:Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt?
Ridică-te Stăpână Atotbună şi zdrobeşte pe vrăjmaşii noştri şi ai Fiului tău iubit Isus Hristos îngrozindu-i cu nebiruita-ţi sfinţenie îndreptându-ne pe cărările mântuirii, ca să dăm mereu mărire lui Dumnezue. Roagă-te Fecioară pentru Sfânta Biserică, pentru propavăduirea Evangheliei pe întreg pământul, pentru poporul acesta, conducătorii lui, rudele mele, pentru văduve, pentru orfani, bogaţi, săraci, necăjiţi, bolnavi, pentru cei prigoniţi, pentru credinţă, pentru salvarea celor care au rătăcit la secte, pentru cei răposaţi. Ajută-ne să ne pocăim toţi oamenii de păcatele noastre, să iubim Biserica, să ne spovedim adesea, să renunţăm la păcate, vicii şi necredinţă. Ajută-ne să nu fim insensibili la chemarea divină a blândului tău Fiu care a venit să sufere chinuri barbare pentru bietele iţe rănite atât de mult de vrăjmaş.
Roagă-te Măicuţă Sfântă şi pentru aceste nevoi ale mele (rosteşti necazurile pe care le ai, dorinţele pe care să ţi le împlinească Maica Domnului)
Slava Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh în vecii vecilor. Amin".
Rosteşte această rugăciune de cinci ori pe zi, timp de zece zile consecutive. Zece exemplare din această rugăciune vor fi depuse zilnic într-o biserică sau date la creştinii prezenţi din biserică.
La sfârşitul zilelor, dai o pâine, o lumânare şi pomelinicul familiei la altarul unei biserici. Dai de pomană la un sărac din biserică: o sticlă de ulei,1 kg de făină,1 kg fructe şi ce te mai lasă inima şi spui: “În cinstea Maicii Domnului”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu