Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 31 martie 2023. Pe data de 31 martie, este prăznuit Sfântul Ipatie.
Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 31 martie 2023. Sfântul Ipatie s-a născut în Cilicia şi a fost episcop în Gangra. A participat la primul sinod ecumenic de la Niceea din anul 325, scrie crestinortodox.ro. În timp ce se întorcea de la Constantinopol, a fost prins şi bătut de ereticii novaţieni. O femeie din grupul acestora l-a lovit pe sfânt cu o piatră în cap şi, în urma acestei lovituri, Sfântul Ipatie a trecut la cele veşnice.
Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 31 martie 2023. Femeia a înnebunit în clipa în care a văzut moartea acestuia. Mai târziu, a fost dusă la mormântul sfântului unde va primi vindecarea. După tămăduire, această femeie îşi va petrece toată viaţa în lacrimi şi rugăciune.
Rugăciunea de dimineață scrisă de Părintele Arsenie Boca
"Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă ca astăzi toată ziua să mă lepăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac şi astfel, ţinând la mine, să Te pierd pe Tine. Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciunea Preasfântului Tău nume să-mi lucreze în minte mai mult decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, căci iată păcătuiesc în tot ceasul.
Doamne, Cela ce vii în taina între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întuneric. Patimile au pus ţină pe ochii minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind în noi inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţă în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haina, aşa risipind în deşert zilele noastre, umbriţi şi dosădiţi până la pământ.
Doamne, Cel ce vii între oameni în taină, ai milă de noi şi pune foc temniţei, aprinde dragostea în inimile noastre, arde spinii patimilor noastre şi fă lumină sufletelor noastre. Doamne, Cela ce vii în taina între oameni, ai milă de noi, vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Tău cel Sfânt. Căci Duhul Sfânt se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea rămân neputincioase.
Doamne, Cel ce vii în taină, ai milă de noi, căci nu ne dăm seama cât suntem de nedesăvârşiţi şi cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât ne depărtăm noi prin păcatele noastre. Ci luminează lumina Ta peste noi, ca să vedem lumina prin ochii Tăi, să trăim în veci prin viaţa Ta. Lumina şi Bucuria noastră, slavă Ţie! Amin".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News