Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 4 aprilie 2024. Pe data de 4 aprilie, este prăznuit Sfântul Cuvios Iosif.
Sfântul Cuvios Iosif a primit tunderea în cinul monahal în Tesalonic. Episcopul l-a hirotonit preot. Când a venit laTesalonic, marele Grigorie Decapolitul a fost atât de impresionat de Iosif, încât l-a invitat să vină la mănăstirea lui din Constantinopol, scrie crestinortodox.ro.
Când a început lupta împotriva sfintelor icoane, Iosif a fost trimis la Roma ca să ceară Papei şi Bisericii să lupte pentru Sfânta Ortodoxie. A fost răpit şi dus în Insula Creta, unde a fost ţinut în închisoare timp de şase ani.
Împăratul Leon Armeanul a fost asasinat în biserică în timp ce asculta Utrenia și în acelaşi moment Sfântul Nicolae s-a înfăţişat înaintea lui losif în închisoarea din Creta şi i-a zis: "Ridică-te şi urmează-mi!" Iosif s-a ridicat în văzduh şi s-a aflat deodată înaintea porţilor cetăţii Constantinopol. Toţi dreptmăritorii creştini s-au bucurat la vederea lui. El a alcătuit canoane pentru slujbele multor sfinţi.
Patriarhul Fotie l-a rânduit duhovnic cinului preoţesc, arătându-l lor ca pe un "om al lui Dumnezeu, un înger în trup şi un părinte al părinţilor".
Rugăciunea de dimineață scrisă de Părintele Arsenie Boca
"Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă ca astăzi toată ziua să mă lepăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac şi astfel, ţinând la mine, să Te pierd pe Tine. Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciunea Preasfântului Tău nume să-mi lucreze în minte mai mult decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, căci iată păcătuiesc în tot ceasul.
Doamne, Cela ce vii în taina între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întuneric. Patimile au pus ţină pe ochii minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind în noi inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţă în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haina, aşa risipind în deşert zilele noastre, umbriţi şi dosădiţi până la pământ.
Doamne, Cel ce vii între oameni în taină, ai milă de noi şi pune foc temniţei, aprinde dragostea în inimile noastre, arde spinii patimilor noastre şi fă lumină sufletelor noastre. Doamne, Cela ce vii în taina între oameni, ai milă de noi, vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Tău cel Sfânt. Căci Duhul Sfânt se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea rămân neputincioase.
Doamne, Cel ce vii în taină, ai milă de noi, căci nu ne dăm seama cât suntem de nedesăvârşiţi şi cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât ne depărtăm noi prin păcatele noastre. Ci luminează lumina Ta peste noi, ca să vedem lumina prin ochii Tăi, să trăim în veci prin viaţa Ta. Lumina şi Bucuria noastră, slavă Ţie! Amin".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu