Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 7 iunie 2024. Pe data de 7 iunie, este prăznuit Sfântul Teodot.
Sfântul Teodot a trăit la sfârşitul secolului al III-lea şi începutul secolului al IV-lea. A fost episcop al Bisericii din cetatea Ancira Galatei. El îi adăpostea pe creştinii prigoniţi, scrie crestinortodox.ro.
Teodot îi ajută în taină cu toate cele necesare pe creştinii care scăpaseră de persecuţii. Adună trupurile creştinilor omorâţi şi le îngropa. În acea vreme, şapte fecioare au fost torturate pentru credinţa lor în Hristos, iar în cele din urmă înecate într-un lac. Una dintre ele, Sfânta Tecusa, i-a apărut în vis lui Teodot şi i-a cerut să scoată trupurile lor din lac şi să le îngroape.
Teodot a reuşit să găsească trupurile fecioarelor şi să le îngroape. Dar însoţitorul său l-a trădat pe Teodot judecătorului. După ce a fost supus la mai multe chinuri, i-a fost tăiat capul.
Rugăciune către Mântuitorul Iisus Hristos pentru izbăvire de boală
Preaputernice şi slăvite Doamne, Iisuse Hristoase! Tu, Care ai venit în lume să tămăduieşti neputinţele oamenilor, Care nu ai venit să chemi la pocăinţă pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi, şi ai primit moarte pe cruce pentru mântuirea noastră! Din adâncul inimii Te rog să primeşti smerita mea nevoinţă şi această mică rugăciune a mea pentru cel încercat de boală! Mântuieşte-l, Doamne, precum ştii, ca un bun şi iubitor de oameni, şi rânduieşte Tu toate spre folosul său. Că noi neputincioşi suntem şi nu îl putem ajuta, dacă nu ne vei lumina cu harul Tău.
De e voia Ta, îl poţi pedepsi precum se cade pentru păcatele sale, tămăduindu-l cu ierburile amare ale durerii, ca un Doctor priceput, precum vei vrea. Dar căzând înaintea Ta, Te rog îndură-Te de robul Tău, potoleşte-i fierbinţeala, alină-i suferinţa, ridică-l din patul durerii. Să îi fie această încercare prin care trece spre îndreptarea vieţii, spre început bun mântuirii şi spre iertarea păcatelor. Şi dacă îi este de folos să ducă mai departe crucea bolii, fie, Doamne, după voia Ta, nu după voia noastră. Dăruieşte-i lui răbdare şi linişte, alungând de la el toată frica şi toată deznădejdea, ca să nu fie îngenuncheat de durere şi să cârtească sau să cadă în patima mâniei. Ajută-l, Iubitorule de oameni, ca văzând el mila Ta să cadă la picioarele Tale cu lacrimi de pocăinţă şi de mulţumire, ca să se învrednicească să audă glasul Tău cel sfânt: „Iertate îţi sunt păcatele!”. Amin.
Sursa: doxologia.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu