Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 7 octombrie - Cruce neagră. Pe data de 7 octombrie sunt prăznuiți Sfinții Serghie și Vah.
Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 7 octombrie - Cruce neagră. Sfinţii Serghie şi Vah sunt prăznuiţi pe 7 octombrie şi au trăit în vremea împăratului Maximian (286-305). Chiar dacă erau tineri, împăratul le-a acordat funcţii înalte în Şcoala Centiliilor: Serghie a fost "primicer" (primicer este acela al cărui nume este scris primul pe lista oficial recunoscută a conducătorilor, aşadar persoană marcantă, prima înscrisă) şi Vah "secundicer" (secundicer este acela care se afla al doilea într-o castă), scrie crestinortodox.ro.
Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 7 octombrie - Cruce neagră. Scoala Centiliilor, constituită pe vremea lui Diocletian, a format diviziuni de elită ale armatei romane, care îndeplineau ordinele împăratului însuşi şi funcţionau de asemenea în calitate de corp de instruire a ofiţerilor. Mai târziu, aceste diviziuni de elită au fost transformate în gardă imperială şi detaşament de onoare.
Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 7 octombrie - Cruce neagră. Au fost descoperiţi lui Maximian că se închinau lui Hristos, motiv pentru care li s-a cerut să jertfească idolilor. Aceştia, refuzând să aducă jertfe zeilor, au fost lipsiţi de însemnele demnităţii militare, îmbrăcaţi în haine femeieşti şi purtaţi prin cetate, în semn de batjocora. Pentru că nu au lepădat credinţa în Hristos nici după aceasta batjocorire, au fost duşi în cetatea Varvalisa, spre a fi supuşi chinurilor de împăratul Antioh.
Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 7 octombrie - Cruce neagră. În drum spre această cetate, li s-a descoperit îngerul şi le-a vestit că "Pentru nevoinţa voastră veţi lua cununile biruinţei de la Domnul Iisus Hristos, Care va fi alături de voi în suferinţa voastră, dându-vă ajutorul Său până ce îl veţi călca pe vrăjmaşul diavol sub picioarele voastre“. În această cetate Sfântul Vah şi-a dat duhul în urma torturilor, iar Sfântul Serghie a fost decapitat.
Citește și:
Rugăciunea făcătoare de minuni către Fecioara Maria
"Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare spre tine îmi îndrept gândul, inima şi toate simţurile şi te rog cu lacrimi:
Până când, Măicuţă a milostivirii va fi această durere necontenită pe pământ?
Până când, vrăjmaşii nevăzuţi ai neamului omenesc vor da lovituri atât de puternice bieţilor oameni?
Până când, vor pângări şi vor necinsti trupurile, sufletele şi vieţile lor? Înşelându-i ca să nu cunoască adevărul, să nu îndeplinească poruncile divine şi să nu dea slavă şi cinste pururi măritului Dumnezeu Cel în Treime închinat:Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt?
Ridică-te Stăpână Atotbună şi zdrobeşte pe vrăjmaşii noştri şi ai Fiului tău iubit Isus Hristos îngrozindu-i cu nebiruita-ţi sfinţenie îndreptându-ne pe cărările mântuirii, ca să dăm mereu mărire lui Dumnezue. Roagă-te Fecioară pentru Sfânta Biserică, pentru propavăduirea Evangheliei pe întreg pământul, pentru poporul acesta, conducătorii lui, rudele mele, pentru văduve, pentru orfani, bogaţi, săraci, necăjiţi, bolnavi, pentru cei prigoniţi, pentru credinţă, pentru salvarea celor care au rătăcit la secte, pentru cei răposaţi. Ajută-ne să ne pocăim toţi oamenii de păcatele noastre, să iubim Biserica, să ne spovedim adesea, să renunţăm la păcate, vicii şi necredinţă. Ajută-ne să nu fim insensibili la chemarea divină a blândului tău Fiu care a venit să sufere chinuri barbare pentru bietele iţe rănite atât de mult de vrăjmaş.
Roagă-te Măicuţă Sfântă şi pentru aceste nevoi ale mele (rosteşti necazurile pe care le ai, dorinţele pe care să ţi le împlinească Maica Domnului)
Slava Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh în vecii vecilor. Amin".
Rosteşte această rugăciune de cinci ori pe zi, timp de zece zile consecutive. Zece exemplare din această rugăciune vor fi depuse zilnic într-o biserică sau date la creştinii prezenţi din biserică.
La sfârşitul zilelor, dai o pâine, o lumânare şi pomelinicul familiei la altarul unei biserici. Dai de pomană la un sărac din biserică: o sticlă de ulei,1 kg de făină,1 kg fructe şi ce te mai lasă inima şi spui: “În cinstea Maicii Domnului”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu