Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 8 februarie 2023. Pe data de 8 februarie, este prăznuit Sfântul Teodor Stratilat.
Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 8 februarie 2023. Împăratul Liciniu, ridicând prigonire asupra creştinilor, ucide pe cei 40 de mucenici din Sevastia şi pe mulţi creştini. Auzind că Teodor era creştin şi convertea pe mulţi păgâni la creştinism, merge în cetatea Iracleea, în care acesta era conducător, să-i ceară să jerfeasca idolilor, scrie crestinortodox.ro. Aduce cu sine mai multe statui de aur şi argint, ridicate în cinstea zeilor.
Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 8 februarie 2023. Teodor distruge statuile şi împarte aurul şi argintul săracilor. Este supus la multe chinuri, iar după cinci zile de temniţă, este răstignit. Strigând către Domnul, a spus: "Doamne, ai zis mai înainte: Eu sunt cu tine, iar acum pentru ce m-ai lăsat? Vezi Doamne, că fiarele cele sălbatice m-au chinuit pentru Tine. Luminile ochilor mei sunt scoase, mi se răneşte fata, mi se sfărâma dintii, iar oasele pe cruce mi se frâng. Pomeneşte-mă, Doamne, pe mine, cela ce rabd cruce pentru Tine, fier, foc şi piroane; de acum, primeşte duhul meu, ca să mă duc din viaţa aceasta".
Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 8 februarie 2023. Împăratul, crezând că este mort, l-a lăsat pe cruce. Noaptea, un înger l-a coborât de pe cruce şi l-a vindecat. În urma acestei minuni, mulţi păgâni s-au convertit la creştinism. I s-a tăiat mai târziu capul, din porunca împăratului Liciniu.
"Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă ca astăzi toată ziua să mă lepăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac şi astfel, ţinând la mine, să Te pierd pe Tine. Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciunea Preasfântului Tău nume să-mi lucreze în minte mai mult decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, căci iată păcătuiesc în tot ceasul.
Doamne, Cela ce vii în taina între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întuneric. Patimile au pus ţină pe ochii minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind în noi inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţă în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haina, aşa risipind în deşert zilele noastre, umbriţi şi dosădiţi până la pământ.
Doamne, Cel ce vii între oameni în taină, ai milă de noi şi pune foc temniţei, aprinde dragostea în inimile noastre, arde spinii patimilor noastre şi fă lumină sufletelor noastre. Doamne, Cela ce vii în taina între oameni, ai milă de noi, vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Tău cel Sfânt. Căci Duhul Sfânt se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea rămân neputincioase.
Doamne, Cel ce vii în taină, ai milă de noi, căci nu ne dăm seama cât suntem de nedesăvârşiţi şi cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât ne depărtăm noi prin păcatele noastre. Ci luminează lumina Ta peste noi, ca să vedem lumina prin ochii Tăi, să trăim în veci prin viaţa Ta. Lumina şi Bucuria noastră, slavă Ţie! Amin".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News