Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 9 aprilie 2024

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 9 aprilie 2024. Pe data de 9 aprilie, este prăznuit Sfântul Eupsihie.

Eupsihie s-a născut într-o familie de nobili creştini. În timpul domniei lui Iulian Apostatul, pe când întâistătător al Bisericii din Cezareea era Sfântul Vasile cel Mare, Eupsihie avea să se căsătorească cu o tânără nobilă, scrie crestinortodox.ro. Chiar în timpul cununiei, un cortegiu format din păgâni a trecut prin apropiere. Eupsihie a intrat în templul spre care se îndrepta cortegiul, unde au dărâmat statuile, aducând mari stricăciuni templului.

Astfel, împăratul Iulian Apostatutl a poruncit ca vinovaţii să fie decapitaţi, ca mulţi creştini să fie recrutaţi în armată şi ca toţi să plătească tributuri exorbitante faţă de împărăţie. De asemenea, acesta a mai dispus reconstruirea imediată a templului pe cheltuiala tuturor creştinilor. Eupsihie, fiind prins de persecutori, a fost legat de un copac şi torturat cu sălbăticie și apoi decapitat.

Rugăciunea zilei de marţi

Doamne Dumnezeul meu, osândit stau înaintea Feţei Tale celei Sfinte, şi-mi mărturisesc nevrednicia, neputinţa şi sărăcia mea cea mare. Pentru aceasta mă rog Ţie, o, Izvor dulce şi noianul îndurării, deschide stavilele cerului şi plouă asupra mea bunătăţile îndurării Tale, ca să pot scoate lacrimi, să plâng, să spăl şi să curăţesc sufletul meu de întinăciunea păcatelor, cu căinţă tare şi adevărată. Şi ca să-mi dai acest dar, Stăpâne, pun mijlocitor pe Înaintemergătorul Ioan, către care zic: O, învăţătorule al credinţei şi mărite Prorocule, care eşti mai mare decât toţi prorocii, precum Însuşi Fiul lui Dumnezeu te-a numit în Sfânta Evanghelie, tu care ai arătat poporului pe Stăpânul Hristos, tu care L-ai botezat în Iordan şi ai văzut cerurile deschizându-se, tu care ai auzit glasul Părintelui Ceresc şi ai văzut pe Duhul Sfânt ca un porumbel pogorându-se peste El.

Rogu-te, ajută-mi cu mijlocirea ta, tu care stai în cer înaintea judecătorului Veşnic, şi fă să se îndure de mine, că ai multă îndrăzneală înaintea Lui. Întinde mâna aceea cu care L-ai botezat şi strică cugetele mele cele rele şi mă întăreşte să-mi petrec viaţa pe calea cea bună a lui Dumnezeu. O, Prorocule, luminează-mi mintea cu poruncile Domnului, ca să le ţin minte şi să le păzesc până la capătul vieţii mele. Şi să stai lângă mine în ora morţii mele, să mă duci pocăit înaintea Stăpânului meu, Dumnezeu. Roagă-te încă şi pentru toată lumea, ca Dumnezeu să dea ajutor creştinilor, şi celor vii şi celor răposaţi, şi să-i odihnească de nevoile cele multe, să le dea toate cele de trebuinţă şi să-i învrednicească Împărăţiei Sale. Amin.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel