Urmărește emisiunea live


Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 9 februarie 2022

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Ron Lach)
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Ron Lach)

Pe data de 9 februarie, este prăznuit Sfântul Mucenic Nichifor.

Alegeri prezidentiale 2024

Sfântul Mucenic Nichifor a trăit în secolul al III-lea şi era prieten cu preotul creştin Sapriciu. Diavolul a semănat ura între cei doi încât nu doreau să se mai întâlnească. După un timp, Nichifor şi-a venit în fire şi a trimis câţiva prieteni la preotul Sapriciu să-l roage să-l ierte, scrie cresinorodox.ro.

Pentru că nu a primit iertarea, Nichifor a mers singur la el şi, căzând la picioarele lui, i-a spus: "Iartă-mă, părinte, iartă-mă pentru Domnul". Sapriciu nu i-a acordat iertare, iar Nichifor a plecat de la dânsul ruşinat. Din cauza prigonirii împotriva creştinilor, Sapriciu primeşte pedeapsa de a i se tăia capul. În acel timp a alergat Nichifor către Sapriciu să-şi ceară iertare. Prigonitorii i-au spus lui Nichifor: "Om nebun ca tine niciodată n-am văzut. Iată acesta merge la moarte, iar tu cu tot dinadinsul ceri de la el iertare. Ce trebuinţă îţi este să te împaci cu cel ce va muri îndată?"

Însă Sapriciu nu l-a iertat. De aceea, Dumnezeu a luat darul Său de la Sapriciu şi acesta s-a lepădat de El. Sapriciu a ales să nu fie ucis, făgăduind că va jertfi zeilor.

Văzând Sfântul Nichifor că Sapriciu s-a lepădat de Hristos, a început să strige către călăi: "Eu sunt creştin şi cred în Domnul nostru Iisus Hristos de Care Sapriciu s-a lepădat! Deci, tăiaţi-mă pe mine în locul lui". Călăii n-au îndrăznit să-l ucidă fără voia ighemonului şi toţi se mirau că de bună voie se oferă morţii, strigând: "Sunt creştin şi zeilor voştri nu mă închin şi nu voi jertfi".

Rugăciunea de dimineață scrisă de Părintele Arsenie Boca

"Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă ca astăzi toată ziua să mă lepăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac şi astfel, ţinând la mine, să Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciunea Preasfântului Tău nume să-mi lucreze în minte mai mult decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, căci iată păcătuiesc în tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii în taina între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întuneric. Patimile au pus ţină pe ochii minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind în noi inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţă în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haina, aşa risipind în deşert zilele noastre, umbriţi şi dosădiţi până la pământ.

Doamne, Cel ce vii între oameni în taină, ai milă de noi şi pune foc temniţei, aprinde dragostea în inimile noastre, arde spinii patimilor noastre şi fă lumină sufletelor noastre. Doamne, Cela ce vii în taina între oameni, ai milă de noi, vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Tău cel Sfânt. Căci Duhul Sfânt se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea rămân neputincioase.

Doamne, Cel ce vii în taină, ai milă de noi, căci nu ne dăm seama cât suntem de nedesăvârşiţi şi cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât ne depărtăm noi prin păcatele noastre. Ci luminează lumina Ta peste noi, ca să vedem lumina prin ochii Tăi, să trăim în veci prin viaţa Ta. Lumina şi Bucuria noastră, slavă Ţie! Amin".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel