Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 9 iulie 2024. Pe data de 9 iulie, este prăznuit Sfântul Pangratie.
Sfântul Pangratie s-a născut în Antiohia. În Ierusalim, l-a cunoscut pe Apostolul Petru și a primit Sfântul Botez după Înălțarea Domnului. Apostolul Petru l-a hirotonit episcop al Tavromeniei (Taormina), în Sicilia.
În această funcție, Sfântul Pangratie a distrus idolii și a convertit mulți păgâni la creștinism. Când Acvilin, un comandant păgân, a aflat că întreaga cetate Tavromenia devenise creștină, a pornit cu armata spre cetate, intenționând să o distrugă, conform crestinortodox.ro.
Sfântul Pangratie a ieșit din cetate împreună cu clerul, purtând în mâini Sfânta Cruce. Când armata păgână s-a apropiat, un întuneric dens a căzut asupra lor, provocând panică în rândul soldaților, care s-au omorât între ei. Astfel, cetatea a fost salvată prin rugăciunile Sfântului Pangratie.
După moartea lui Bonifatie, conducătorul Siciliei convertit la creștinism, Sfântul Pangratie a fost ucis de Montan, noul conducător al Siciliei.
Rugăciunea Sfântului Pangratie
"Sfinte Mucenice Pangratie, citind viața ta ne închinăm și te slăvim ca pe un adevărat ostaș al Domnului Iisus Hristos, care ai învins în războiul cel nevăzut având credința nestrămutată în Dumnezeu și lucrând ogorul Lui cel sfânt.Te chemăm ca pe bunul nostru prieten și ocrotitor să ne cercetezi viața și inima și să ne ajuți după nevoia fiecăruia.
Te rugăm să ne sprijini și pe noi în războiul nevăzut, să ne fii scut de apărare, să mijlocești cu rugăciuni la Domnul Hristos să vină El să învingă pentru noi. Știm că biruința unui asemenea război nu poate fi decât a lui Dumnezeu, de aceea te chemăm să ne aduci Mila și bunăvoința Lui de a ne scoate învingători prin El și numai prin El.
Te rugăm să cercetezi casele noastre, să distrugi orice sălășluire a răului din ele, să le cureți de întinăciune și de funinginea demonilor care nu ne lasă să ducem o viață de rugăciune, închinată lui Dumnezeu.
Ai milă de cei acuzați pe nedrept în procese și în toate situațiile vieții, dezvăluie adevărul, arată dreptatea și distruge mărturiile mincinoase, alungă uneltirile celor vicleni care caută să ne păgubească, nu lăsa mintea noastră să alunece spre vicleșugurile lor ci dă-ne claritate, discernământ, puterea de a distinge adevărul de minciună și dreapta socoteală în tot ce facem și hotărâm.
Te mai rugăm să te îngrijești de nevoile trupului nostru să avem cele necesare traiului, dă zestre parohiilor cu tot ce le trebuie pentru buna slujire a lui Dumnezeu, înfrumusețează bisericile să fie nestemate strălucitoare ale Bisericii din Ceruri, și ai grijă de episcopii, preoții și diaconii binecredincioși ortodocși și de familiile lor, rânduindu-le ascultare și buna sporire în propovăduirea Evangheliei Domnului Hristos. Îngrădește toată răutatea care vine de la oameni, invidia, minciuna și trădarea, să fim acoperiți cu harul tău cel bineplăcut și să trăim în pace și în credință.
Te strigăm și în durerea sufletului care este bolnav de păcate și întărâtări ale patimilor, Sfinte Pangratie, și te rugăm să arzi cu focul tău nestins necurăția din noi, iar la sfârșitul vieții să ne fii pavăză și apărător în urcușul către Dumnezeu, unde mijlocește să ne judece Domnul Hristos cu milă, ca să ne bucurăm veșnic cu tine în Împărăția Lui. Amin."
Sursa: pentrusuflet.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu