Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare mare, 29 iunie. Cui trebuie să-i spui "La mulți ani!". Pe 29 iunie sunt sărbătoriți Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt sărbătoriţi pe 29 iunie, după o perioadă de post care variază ca durată în funcţie de data Sfintelor Paştilor, potrivit crestinortodox.ro.
Sfântul Apostol Petru - fiul lui Iona şi fratele Apostolului Andrei, s-a născut în Betsaida Galileei. Numele său iudeu era Simon, însă Mântuitorul îl va numi Chifa (piatră). După o pescuire minunată pe lacul Ghenizaret, este chemat să devină pescar de oameni. Mărturiseşte în numele apostolior dumnezeirea lui Hristos, dar se şi leapădă de Hristos când El este prins spre a fi răstignit.
După Înălţarea Domnului, Petru ia cuvântul în adunarea ucenicilor şi aleg ca apostol pe Matia în locul lui Iuda. În ziua Cincizecimii, după predica Sfântului Apostol Petru, se botează trei mii de persoane. Sfântul Apostol Petru a propovăduit în Ierusalim, Iudeea, Samaria, Asia Mică până în Babilon şi, în ultima parte a vieţii, la Roma. Sfântul Petru a murit răstignit pe cruce, cu capul în jos, în anul 67, pe 29 iunie.
Sfântul Apostol Pavel era originar din Tarsul Ciliciei, din neamul Veniamin. Sfântul Pavel a fost elevul învăţatului Gamaliel. Pavel locuia în Tars şi lupta împotriva creştinilor. Sfântul Apostol Pavel a participat la uciderea arhidiaconului Ştefan. Pe calea Damascului i se arată Hristos într-o lumină orbitoare şi îl mustră: "Saule, Saule de ce mă prigoneşti?”. Se converteşte şi primeşte botezul de la Anania, episcopul Damascului. Sfântul Apostol Pavel a pornit în trei mari călătorii misionare şi a scris 14 epistole care se găsesc în Sfânta Scriptură. A fost decapitat din porunca împăratului Nero, în anul 67.
Din cauza faptului că Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel au fost în temniţă pentru că L-au mărturisit pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, au devenit ocrotitori ai sistemului penitenciar din România. Ei sunt ocrotitori ai celor lipsiţi de libertate şi din cauza faptului că cei ajunşi în penitenciare sunt persoane care au greşit faţă de Dumnezeu, precum au greşit şi ei: Petru S-a lepădat de Hristos, iar Pavel i-a prigonit pe creştini.
Rugăciunea de dimineață scrisă de Părintele Arsenie Boca
"Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă ca astăzi toată ziua să mă lepăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac şi astfel, ţinând la mine, să Te pierd pe Tine. Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciunea Preasfântului Tău nume să-mi lucreze în minte mai mult decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, căci iată păcătuiesc în tot ceasul.
Doamne, Cela ce vii în taina între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întuneric. Patimile au pus ţină pe ochii minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind în noi inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţă în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haina, aşa risipind în deşert zilele noastre, umbriţi şi dosădiţi până la pământ.
Doamne, Cel ce vii între oameni în taină, ai milă de noi şi pune foc temniţei, aprinde dragostea în inimile noastre, arde spinii patimilor noastre şi fă lumină sufletelor noastre. Doamne, Cela ce vii în taina între oameni, ai milă de noi, vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Tău cel Sfânt. Căci Duhul Sfânt se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea rămân neputincioase.
Doamne, Cel ce vii în taină, ai milă de noi, căci nu ne dăm seama cât suntem de nedesăvârşiţi şi cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât ne depărtăm noi prin păcatele noastre. Ci luminează lumina Ta peste noi, ca să vedem lumina prin ochii Tăi, să trăim în veci prin viaţa Ta. Lumina şi Bucuria noastră, slavă Ţie! Amin".
Sursa: crestinortodox.ro
Rugăciunea făcătoare de minuni către Fecioara Maria
"Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare spre tine îmi îndrept gândul, inima şi toate simţurile şi te rog cu lacrimi:
Până când, Măicuţă a milostivirii va fi această durere necontenită pe pământ?
Până când, vrăjmaşii nevăzuţi ai neamului omenesc vor da lovituri atât de puternice bieţilor oameni?
Până când, vor pângări şi vor necinsti trupurile, sufletele şi vieţile lor? Înşelându-i ca să nu cunoască adevărul, să nu îndeplinească poruncile divine şi să nu dea slavă şi cinste pururi măritului Dumnezeu Cel în Treime închinat:Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt?
Ridică-te Stăpână Atotbună şi zdrobeşte pe vrăjmaşii noştri şi ai Fiului tău iubit Isus Hristos îngrozindu-i cu nebiruita-ţi sfinţenie îndreptându-ne pe cărările mântuirii, ca să dăm mereu mărire lui Dumnezue. Roagă-te Fecioară pentru Sfânta Biserică, pentru propavăduirea Evangheliei pe întreg pământul, pentru poporul acesta, conducătorii lui, rudele mele, pentru văduve, pentru orfani, bogaţi, săraci, necăjiţi, bolnavi, pentru cei prigoniţi, pentru credinţă, pentru salvarea celor care au rătăcit la secte, pentru cei răposaţi. Ajută-ne să ne pocăim toţi oamenii de păcatele noastre, să iubim Biserica, să ne spovedim adesea, să renunţăm la păcate, vicii şi necredinţă. Ajută-ne să nu fim insensibili la chemarea divină a blândului tău Fiu care a venit să sufere chinuri barbare pentru bietele iţe rănite atât de mult de vrăjmaş.
Roagă-te Măicuţă Sfântă şi pentru aceste nevoi ale mele (rosteşti necazurile pe care le ai, dorinţele pe care să ţi le împlinească Maica Domnului)
Slava Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh în vecii vecilor. Amin".
Rosteşte această rugăciune de cinci ori pe zi, timp de zece zile consecutive. Zece exemplare din această rugăciune vor fi depuse zilnic într-o biserică sau date la creştinii prezenţi din biserică.
La sfârşitul zilelor, dai o pâine, o lumânare şi pomelinicul familiei la altarul unei biserici. Dai de pomană la un sărac din biserică: o sticlă de ulei,1 kg de făină,1 kg fructe şi ce te mai lasă inima şi spui: “În cinstea Maicii Domnului”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu